Cultura-politica

Icon

Un portal al politicii romanesti

Interviu / Miron Mitrea il avertizeaza pe Geoana: Azi esti zeu, maine – vagabond

Acest interviu care a aparut pe siteul PresaOnline a fost contestat de catre Miron Mitrea, care a declarat pe blogul sau ca intregul interviu este inventat.

Interviu / Miron Mitrea il avertizeaza pe Geoana: Azi esti zeu, maine – vagabond

Izolat in linia a doua a partidului de actualii lideri Miron Mitrea(foto), unul dintre social-democratii cu greutate in anii trecuti, a vorbit, in exclusivitate, cu Presaonline.com despre “taberele” din PSD si relatia sa tumultuoasa cu Mircea Geoana. Fostul ministru al Transporturilor considera ca viitorul scrutin prezidential va fi decisiv pentru soarta presedintelui social-democratilor in fruntea formatiunii. De asemenea, Mitrea a calificat decizia lui Adrian Nastase, de a renunta la ideea unei candidaturi la presedintie, ca fiind una inteleapta. Altfel, pesedistul crede ca seful statului a facut o “gafa basesciana” eschivandu-se in legatura cu relatia sa cu omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu.   

In ce realtiii mai sunteti, la ora actuala, cu presedintele Mircea Geoana? In ultima sa declaratie in legatura cu persoana dumneavoastra a afirmat ca ar trebui sa fiti lasat in pace pentru ca aveti alte probleme… 

E dificil de spus. Ramanem, totusi, colegi. Suntem in acelasi partid si vor ramane asa pana ma vor da ei afara. Eu nu intentioneaz sa imi dau demisia din PSD. Am fost pesedist de cand am intrat in politica si asa vor ramane si in continuare. Domnului Geoana i se cam urca la cap puterea. Acum este pe val dar cine stie ce se va intampla mai incolo. Uitati-va la Nastase. A fost nevoie doar de un esec la prezidentiale in fata lui Basescu ca sa i se inece corabiile. Azi esti zeu, maine – vagabond. 

Exista tabere in PSD? Daca da, in care se pozitioneaza, in acest moment, Miron Mitrea? 

Tabere exista in orice partid. Important este cum se misca liderii taberelor si cine are accesul la resursele interne, logistice si umane deopotriva.  Miron Mitrea  nu este cu Mircea Geoana, in acest moment. Aceasta este o certitudine. Nu voi fi niciodata alaturi de un om care a umilit PSD-ul asa cum a facut-o el. Rezultatele actunilor sale se vor vedea la alegerile viitoare. 

Care credeti ca este motivul pentru care multi dintre colegii dumeavoastra, fosti aliati de nadejde, par a va fi uitat? 

Foamea de putere. Unii oameni nu inteleg principiile altora si aleg sa fie de partea celui care le ofera mai mult. Oamenii uita cu cine le-a fost bine in trecut si aleg sa-l urmeze pe cel cu care le va fi si mai bine in viitor. Bineinteles, fiecare are dreptul de a alege cu cine sa mearga mai departe. Din punctul mei de vedere, eu ma aflu in Opozitie, de exemplu, in timp ce majoritatea colegilor mei au decis sa mearga la Putere impreuna cu Mircea Geoana. 

Ce parere aveti despre pozitionarea fostului dumneavoastra om de incredere, Marian Oprisan, in “tabara” lui Mircea Geoana? 

A fost decizia lui. Domnul Oprisan a fost unul dintre sustinatorii inversunati ai intrarii PSD-ului la guvernare. Atat de mare incat a reusit, impreuna cu ceilalti artizani ai acestei “impreunari” nefiresti dintre cele doua partide de guvernamant, sa il poarte pe val pe Mircea Geoana spre situatia in care ne aflam acum. Asa ca si-a indeplinit dorinta. Scopuri are, bineinteles, pentru ca orice om politic care face o astfel de mutare are ceva in cap pentru mai tarziu. 

Cum comentati recenta aparitie televizata a lui Adrian Nastase, in care colegul dumneavoastra a afirmat ca nu va mai candida la presedintie ci il va sustine total pe Mircea Geoana in cursa pentru Cotroceni? 

Adrian Nastase este un om politic inteligent. Este bine ca si-a dat seama ca nu prea avea sanse la presedintie. Era greu de crezut ca persoana sa ar fi putut polariza un jurul sau un electorat semnificativ la prezidentiale. Partea cu sustinerea lui Mircea Geoana este alta mancare de peste. Cine stie, poate Geoana nu va fi candidatul PSD la scrutinul prezidential, pana la urma. Mai este si Radu Mazare, care si-ar putea incerca sansele si care este sustinut de o parte din colegii mei. 

Ce sanse credeti ca are Mircea Geoana la viitorul scrutin prezidential impotriva potentialilor sai adversari, Traian Basescu si Crin Antonescu? 

E greu de anticipat. Dintre cei trei are cel mai prost discurs, in opinia mea. Carisma, la fel. Romanii prefera oamenii populari si care le vorbesc la nivelul lor. Geoana incearca sa faca cate ceva cu conferintele de presa tinute din luna in luna la Dabuleni, dar nu prea ii iese. Vom trai si vom vedea. Oricum, daca nu intra in turul al doilea si ii ia, cumva, fata Antonescu va fi grav pentru el. 

Cum comentati posibila intrare in cursa prezidentiala a noului lider al PNL, Crin Antonescu? Ar avea acesta mai multe sanse la castigarea celei mai inalte functii in stat decat predecesorul sau, Calin Popescu Tariceanu? 

Decat Tariceanu, fara nicio indoiala! Este adevarat ca este liberal si poarta stigmatul fostei guvernari care a facut tara praf in ultimele trei luni in care a condus-o, insa avantajul sau este ca el a criticat tot timpul respectiva guvernare. Are un discurs anti-basescian foarte bun si acest lucru s-ar putea sa il ajute. 

Ce parere aveti despre scandalul izbucnit la DGIPI? 

In mod cert o rafuiala, ori politica, ori intre SRI si DGIPI, pentru ca razboaie exista, in Romania, si intre serviciile secrete. Se vor auzi mai multe in viitor in legatura cu relatiile dintre Popoviciu si oameni politici importanti, multi din PDL. De cativa ani buni se tot aud lucruri despre afacerile lui Popoviciu si oamenii PDL-ului din Parimaria Capitalei si Consiliul Local. 

Cum comentati ultimele declaratii ale presedintelui Traian Basescu, care si-a schimbat,de pe o zi pe alta, pozitia fata de omul de afaceri Gabriel Puiu Popoviciu? 

Dupa parerea mea, Basescu a facut o mare greseala ca a spus, initial, ca nici macar nu l-a vazut in viata lui pe Popoviciu. S-a demonstrat imediat ca a mintit, dupa care a fost nevoit sa iasa cu a doua declaratie, in care a zis ca l-a cunoscut la Primarie. Gafa basesciana. Mai bine era sincer de la inceput. Si ce daca il cunostea pe Popoviciu? Nu e ca si cum l-ar fi aratat toata lumea cu degetul…. 

Fiica mai mica a presedintelui a adunat, deja, cele 100.000 de semnaturi necesare depunerii dosarului de candidatura pentru participarea la euroalegeri din postura de independent. Ce sanse ii acordati in cursa pentru PE? 

Probabil are resurse serioase daca a reusit sa adune 100.000 in doua saptamani… E, totusi, fiica presedintelui. Vedeti dumneavoastra, Elena  Basescu e candidat independent doar pe hartie. In rest, s-a vazut pana acum ca utilizeaza, deja, din plin, toate resursele de care dispune paridul tatalui sau. In mod normal, nu ar trebui sa aiba sanse. Dar traim in Romania ceea ce inseamna ca are sanse destule in acest moment. PDL, in schimb, s-ar putea sa aiba probleme, pentru ca Elena Basescu ar putea atrage ceva voturi din partea electoratului democrat-liberal. E clar, in conditiile in care chiar cativa lideri PDL au declarat ca i-ar fi dat votul daca ar fi putut sa voteze de doua ori…   

( Sursa: PresaOnline.com)

 

Îndosariat la:Interviu, Miron Mitrea , , , , , , , , ,

MIRON MITREA: „Viorel Hrebenciuc este toxic pentru România“

miron-mitrea4CONTROL. Fostul secretar general al PSD, Miron Mitrea, susţine că formaţiunea socialdemocrată se află sub influenţa „nefastă“ a lui Viorel Hrebenciuc şi Marian Vanghelie. Totodată acesta îl caracterizează şi pe preşedintele României: “Lui Traian Băsescu nu cred că îi este frică de nimic. Dar că e îngrijorat şi priveşte cu seriozitate, de asta sunt convins.”

Ioana Lupea.: Nu aveţi funcţie în partid, nu aveţi funcţie în guvern, nu aveţi funcţie în parlament. Mai aveţi putere în PSD?
Miron Mitrea: Sunt senator.

I.L.: De ce credeţi că Mircea Geoană l-a susţinut până în pânzele albe pe Dan Voiculescu pentru vicepreşedinţia Senatului?
El ne-ar spune că aşa a fost protocolul cu PC-ul. Nu a fost aşa. L-am văzut şi eu. A vrut să rezolve două probleme odată. I-a promis lui Dan Voiculescu şi în acelaşi timp şi-a rezolvat şi problema să nu-i dea nimic lui Mitrea.

Mircea Marian: Aţi mai vorbit cu Mircea Geoană de la incidentul cu „beregata“?
Ne-am văzut, dar nu am vorbit. Ce să vorbim?

I.L.: De unde această relaţie tensionată între dv. si Mircea Geoană?
Eu intru şi plec din conducerea partidului în mod regulat. Când e un război, vin şi mă bat, şi de obicei sunt pus în fruntea oştii, general. În vară au început să apară discuţii privind strategia pentru uninominale, celebra discuţie de la Mamaia, când s-a decis să fie eliminaţi din funcţii cei care au luat sub 20%. Am fost împotrivă. Pentru că am crezut că e nevoie să facem altceva atunci: să definim un program de guvernare şi o echipă. Am intrat în primul conflict deschis cu Viorel (Viorel Hrebenciuc – n.r.).

M.M.: Dumneavoastră ce planuri aveţi?
Dacă vreodată voi mai candida la vreo poziţie în partid, va fi la cea de preşedinte. Vicepreşedinte am tot fost, secretar general am fost. Asta nu înseamnă că o s-o fac la următorul congres.

M.M.: Spuneaţi chiar imediat după alegeri, şi ştiu că şi ăsta a fost un subiect de controversă, că ar trebui să se convoace un congres.
Doamne, ce nevinovat am spus lucrul acela şi câtă tragedie s-a creat. Eu ştiam, în 2005 când am făcut statutul, că după fiecare ciclu de alegeri parlamentare se face un congres în care conducerea partidului, de la nivel local şi naţional, îşi depune mandatul şi, în funcţie de opţiuni, este aleasă sau nu. N-am ştiut că a fost schimbat statutul şi că nu mai există această prevedere. S-a zis: „Vrei congres să-l dai jos pe Geoană“. Nu, n-am spus asta.

M.M.: Deci nu vreţi să-l daţi jos pe Geoană?
E o întrebare la care nu vă răspund. Nu e acesta scopul vieţii mele. Astăzi, eu am o problemă cu influenţa nefastă pe care o are Hrebenciuc în partid.

I.L.: Care e secretul lui Hrebenciuc?
Controlează o parte din leadershipul partidului.

I.L.: Cum face asta? Există nişte metode formale…
Eu nu ştiu dacă sunt chiar aşa de formale. Am intrat în dispută cu el şi cu grupul pe care-l reprezintă în vară, aşa cum am spus. A continuat şi după momentul Mamaia. El a fost destul de puternic împotriva aducerii lui Mihai Tănăsescu ca ministru de finanţe. După aceea am zis: „Hai să luăm Transporturile, că acolo sunt proiectele pe care le-am promis în campanie…“. L-a convins pe Geoană să luăm Internele, nu Transporturile.

I.L.: Care a fost miza Internelor?
Mircea Geoană n-a zis niciodată: „Hai să luăm Internele că am nevoie de serviciul de informaţii“. N-a spus-o el. Nu înţeleg de ce ne trebuie DGIPI (Direcţia Generală de Informaţii şi Protecţie Internă) dacă noi vrem să facem politică în teritoriu. A, dacă vrei să faci un anumit tip de luptă, în care unii sunt specializaţi şi eu nu, cu dosare şi cu alte şmecherii, hai să luăm Internele.

I.L.: În aceste condiţii putem presupune că Ionel Georgescu şi Mincu Silvestru au fost susţinuţi de Hrebenciuc.
Nu ştiu cine sunt, dar probabil că, din moment ce amândoi au fost atât de importanţi în acest război al Internelor încât doi miniştri au trebuit să se bată pe acest subiect, şi după aceea să se renunţe la cei doi miniştri, probabil au o influenţă pe care eu nu pot să o descifrez.

M.M.: Este adevărat ce se scrie în presă, că Vanghelie este la originea faptului că PSD a trebuit să schimbe doi miniştri de interne?
Vanghelie este purtătorul de cuvânt al unui grup al cărui şef este Hrebenciuc. Poate că într-o zi or să-şi dea mâna Gabi Oprea cu Liviu Dragnea şi o să ne spună ce s-a întâmplat.

I.L.: De ce credeţi că acţionează Geoană conform dorinţelor lui Vanghelie?
Nu ştiu. Am înţeles chiar că Vanghelie va fi propus preşedinte executiv al partidului sau ceva de genul ăsta. Eu sper să fie doar o intoxicare.

I.L.: Este posibil să vă împăcaţi cu Viorel Hrebenciuc? Dar eu nu sunt certat cu el. Suntem total opuşi ca soluţie politică pentru PSD şi eu chiar consider că Viorel Hrebenciuc este toxic pentru PSD şi chiar pentru politica României, în general. Principiile sunt lăsate deoparte doar pentru combinaţii şi interese şi cred că este momentul ca aceşti combinatori să lase locul unor oameni care au alte interese.

I.L.: Există un serviciu secret în PSD?
Eu nu cunosc un serviciu secret care să facă înregistrări şi dosare în interiorul partidului, dar din câte ştiu eu în politică se folosesc asemenea metode, din păcate.

I.L.: Dumitru Iliescu, fostul director al SPP, mai are vreun rol în partid?
Înţeleg că este destul de apropiat de Mircea Geoană şi de alţi colegi din partid, dar nu cred că are vreo funcţie în partid.

MITREA, ÎN MALAXORUL PSD

COALIŢIA PDL – PSD

„Există oameni care ne ţin în loc guvernul pentru că au interese de rezolvat“

IEŞIREA DIN CRIZĂ. Fostul secretar general al PSD crede în coaliţia cu PDL

I.L.: Ce poziţie aţi avut la suspendarea preşedintelui?
N-am semnat suspendarea. Şi am spus că e cea mai mare prostie politică pe care poate s-o facă PSD-ul, că îl vom relansa pe Traian Băsescu şi PDL-ul. N-am semnat-o, dar am votat în parlament, pentru că asta înseamnă disciplina.

I.L.: După alegeri, aţi fost unul dintre cei care au discutat cu Traian Băsescu formarea coaliţiei?
M-am întâlnit cu el de vreo două ori, dar nu singur, şi cred că o bună parte din treburile despre coaliţie erau stabilite.

M.M.: Colegii dumneavoastră spun că v-aţi dus, că v-aţi oferit…
Nu, nu m-am oferit la nimic. Înainte de alegeri eram convins că vom merge cu PNL-ul. Tot atunci am spus că nu poate fi trântită uşa PDL-ului, pentru că nu ştim care va fi rezultatul alegerilor parlamentare. Şi dacă acesta ne duce către o alianţă cu PDL-ul, este mult mai bine s-o facem, decât să rămânem în opoziţie.

I.L.: Ştiaţi că Băsescu ar accepta o coaliţie PSD-PDL?
Era evident că va avea nevoie de o alianţă cât de mare.

M.M.: Ca să treacă criza sau de ce?
Aţi văzut FMI-ul ieşind şi spunând că nu vom avea creştere economică de două procente în 2009, ci vom avea o scădere de un procent. Ştiam de mai de mult.

M.M.: Adică aţi anticipat din perioada campaniei?
Nu am anticipat, am ştiut.

M.M.: Cam de când v-aţi dat seama?
Prin iulie-august. Oamenii de afaceri ne spuneau: „Simt că prin America nu merge ceva şi ne va influenţa şi pe noi“. Prin septembrie primeam informaţii clare de la cei pe care-i cunosc în Washington că lucrurile nu merg grozav. În septembrie aflam de problemele din Letonia, Ungaria, Serbia şi altele, chiar Austria. În octombrie era deja de notorietate.

M.M.: Când aveaţi promisiunile cu creşterea de salarii la profesori deja ştiaţi că n-or să fie fezabile.
Ştiam. Şi poate să mă critice oricine pe acest subiect. Au avut loc discuţii, şi sigur că şi în partid, că e mult 50%, le-am spus să fim mai ponderaţi. Chiar şi sindicatele ştiau că nu va fi chiar 50%. Pe creşterea economică mărirea părea chiar bună. Au fost patru ani excepţionali din punct de vedere economic, în toată lumea totul a crescut. În octombrie-noiembrie, când eu ţipam în gura mare şi pe la televizor, dar mai ales în campanie, că va veni un an foarte greu, erau foarte mulţi oameni care nu credeau.

M.M.: Cum vi se pare că merge guvernul?
E guvernul cu cea mai proastă imagine publică în primele şase luni de guvernare, de la Revoluţie încoace. E nedrept pentru că nu a făcut niciun lucru rău major. Jocurile politice din jurul lui l-au grevat. Iar asta ar putea să-l coste.

M.M.: Cât va ţine parteneriatul?
În mod firesc, patru ani. Vorbesc ca un politician serios şi responsabil. România este într-un context economic şi social delicat. Dacă noi n-am avea nişte jucători de doi bani, care să joace numai pe interesele lor personale în politică şi s-ar uita la interesul naţional, n-am mai discuta cine şi pe cine vrea să numească în funcţii, de două luni. Şi ne-am ocupa de ce trebuie să ne ocupăm. Dar există oameni care ne ţin în loc pentru că au interese de-ale lor de rezolvat. Pentru care e mai important să-şi pună omul la DGIPI, ca să-i facă dosarul mai departe lui Mitrea, decât să dea drumul la activitatea de guvernare.

PUTERE. Miron Mitrea a explicat, în redacţia EVZ, care este mecanismul prin care Hrebenciuc şi Vanghelie controlează PSD

ÎNDEMN

Geoană trebuie să candideze pentru preşedinţia României

M.M.: Cine ar trebui să candideze din partea PSD-ului la pre- şedinţie? Văd că toată lumea fuge.
Două partide n-au probleme cu candidatul: PDL-ul, că-l au pe Băsescu, şi UDMR-ul, de la care nimeni nu se aşteaptă să câştige. PSD şi PNL trebuie să propună cei mai buni candidaţi şi ei nu pot fi decât preşedinţii partidelor.

M.M.: Adică Geoană trebuie să candideze la preşedinţie.
Nici Năstase n-a fost încântat în 2004, şi din câte ştiu eu a încercat să găsească soluţii. N-a avut încotro.

M.M.: Ce se întâmplă cu Geoană după ce pierde?
Cine-a spus că pierde?

M.M.: Sondajele de până acum.
Eu n-aş face pariul ăsta. Am intrat într-un an economic extrem de delicat. Asta e, economia mondială merge prost, România merge prost. Dacă guvernul va reuşi să-şi facă treaba, atunci vor fi doi, trei oameni care vor câştiga. Geoană, pentru că-i preşedintele PSD, Băsescu, pentru că-i preşedintele României, Boc, pentru că-i preşedintele PDL-ului. Şi va începe lupta: cine-a făcut mai mult. Dacă e rău, va plăti Boc.

I.L.: Dar credeţi că lui Traian Băsescu îi este frică de alegerile din 2009?
Lui Traian Băsescu nu cred că îi este frică de nimic. Asta am văzut eu, că nu e fricos. Dar că e îngrijorat şi priveşte cu seriozitate, de asta sunt convins.

OPRESCU LA COTROCENI

„Nu ştiu ce l-ar face să sară!“

I.L.: Credeţi în candidatura lui Sorin Oprescu la preşedinţie?
Eram convins anul trecut că Sorin va candida, după ce a câştigat Primăria Capitalei. Astăzi sunt 99% sigur că nu va candida. Situaţia economică e foarte delicată, nu ştiu ce l-ar face să sară!

I.L.: Oprescu a spus aşa: „Prietenii mei mă îndeamnă să candidez“. Ce şanse îi daţi?
Nimeni nu poate fi sigur de 2009. Este un an în care oamenii de afaceri trăiesc în stres că nu prea-şi dau seama cum le merg afacerile. Nici de politicieni nu putem fi siguri aşa cum era altă dată, când ziceam: „Probabil că va ieşi partidul cutare“. Nu aş face niciun fel de previziune.

(Sursa : Evenimentul Zilei)

Îndosariat la:Interviu, Miron Mitrea , ,

EDITORIAL : ION CRISTOIU

ion-cristoiu

Grupul celor Independenti in guvern!
Pe lista noului Guvern, prezentată luni după-amiază de premierul desemnat Liviu Negoiţă, se numără şi Gabriel Oprea, nominalizat ca ministru la Departamentul Administraţiei şi Internelor. Prezenţa lui Gabriel Oprea pe lista noului Guvern a stârnit în ziare, la televiziuni şi pe internet o veritabilă furtună.

INTERVIU ANIMA NEWS : OVIDIU OHANESIAN

ovidiu-ohanesian

Dupa patru ani de la rapirea jurnalistilor in Irak
Răpirea a fost iniţiată la Bucureşti * Unul dintre iniţiatorii răpirii este generalul (r) Ion Ştefănuţ, fost şef al Direcţiei Antitero din cadrul SRI * Băsescu a folosit evenimentul Răpirii în scopuri personale, electorale, acoperind adevăraţii vinovaţi şi dovezile pentru 50 de ani * Trusturi întregi de presă din România au fost preluate de serviciile secrete româneşti * Cel puţin unul dintre jurnaliştii răpiţi este implicat in această afacere murdară * “Iată cine conduce ţara şi de ce sunt în stare aceştia pentru a rămâne veşnic la ciolan!”
Watch videos at Vodpod and other videos from this collection.

RSS Newsletter Realitatea

Arhivă

Blog Stats

  • 19,339 hits

Despre tineretea lui Adrian Nastase

    BLOG RECORD

RSS Dan Andronic

  • Concurs pentru turul doi! 3.000 de euro pentru rezultatul exact... noiembrie 30, 2009
    Ca de obicei, incerc sa va deschid apetitul pentru concursurile politice.Pun la bataie 3.000 de euro pentru un rezultat exact, la virgula si 1500 de euro pentru un rezultat intr-o marja de plus/minus 0,5 la suta.Voi puneti-va mintea la contibutie.Concursul se inchide duminica la ora 08.00.

RSS Ioan T.Morar

RSS Codex Politic

RSS Palatul Sutu

  • Aceste cuvinte ne doare decembrie 1, 2009
    … pentru că nu le înţelegem. “Preşedintele tuturor”? Şi dacă da, Traiane, îţi mai aminteşti care a fost motivul pentru care Iliescu l-a poreclit pe Geoană?
    sutu

RSS Realitatea.NET – EDITORIALE ŞI BLOGURI

Situri partenere

    OPINIILE POLITICIENILOR

RSS Corina Cretu

  • La Multi Ani! decembrie 1, 2009
    1 Decembrie ne gaseste, in acest an, dezbinati si inversunati unii impotriva altora, cum, din pacate, s-a intamplat de prea multe ori in istoria noastra. De aceea, cred ca lucrul cel mai important pe care ni-l putem dori, cu prilejul Zilei Nationale, este Unirea. Peste cateva zile avem sansa unui nou inceput, spre un orizont european [...]
    corinacretu

RSS Catalin Avramescu

  • Impostura de la Timisoara decembrie 1, 2009
    Hotarit lucru, in ziua de azi nu mai exista nici un pic de rusine. Sa te duci la Timisoara, din partea oligarhiei care a pus mina pe conducerea Partidului National-Liberal si sa semnezi un “pact” cu Mircea Geoana, seful de fatada al partidului socialist, e culmea nerusinarii.E acelasi gest, in definitiv, pe care l-a comis un inaintas al lui Crin Antonescu, p […]

RSS Adrian Nastase

  • La Multi Ani, Romania! decembrie 1, 2009
    De mult timp nu am mai vazut atata bucurie si speranta de Ziua Nationala. Mii de bucuresteni au iesit la parada, si multimi de oameni participa la festivitatile din fiecare oras. Parca mai mult ca oricand, cu siguranta mai multi decat in alti ani. Si nu cred ca asta vine doar din faptul ca sarbatorim [...]
    nastase

Partide politice

sigla-psd1sigla-pnlsigla-pdl sigla-prmsigla-udmr sigla-pc2 sigla-pntcd1sigla-pinsigla-pngsigla-ppps1siglapersigla-upsc