Ion Cristoiu:Grupul celor Independenţi în guvern!

EDITORIAL

Pe lista noului Guvern, prezentată luni după-amiază de premierul desemnat Liviu Negoiţă, se numără şi Gabriel Oprea, nominalizat ca ministru la Departamentul Administraţiei şi Internelor. Prezenţa lui Gabriel Oprea pe lista noului Guvern a stârnit în ziare, la televiziuni şi pe internet o veritabilă furtună.

Îndosariat la:Editorial, Ion Cristoiu , Crin Antonescu, Gabriel Oprea, Lucian Croitoru, Mircea Geoana, Traian Basescu

Ion Cristoiu : Ziua Electorală a candidatului Traian Băsescu

Dacă ar fi să credem prozei oficiale, întărite de televiziunile de ştiri, duminică, 17 mai 2009, la Cotroceni a fost Ziua Porţilor Deschise.

Altfel spus, într-un efort de a dovedi că în gubernia România domneşte transparenţa absolută, preşedintele a dat poporului posibilitatea de a pătrunde dincolo de uşile închise ale Puterii puterilor din ţară. Spre deosebire de lăutarii lui Traian Băsescu din presă şi aşa-zisa societate civilă, pe mine astfel de acţiuni nu mă dau pe spate.

După opinia mea, astfel de trucuri ieftine, şterpelite din arsenalul politicii americane, n-au nici o legătură cu adevărata transparenţă democratică. A da posibilitate lui nea Gigel de la Sculărie să vadă, împreună cu nevasta pusă la rochie de naşă şi puradelul plin de muci, biroul în care stă zilnic fizicul preşedintelui sau elicopterul în care acelaşi fizic e purtat pe la hramuri, serbări câmpeneşti, iarmaroace şi botezuri, nu înseamnă în nici un caz că Preşedinţia şi-a deschis capotul pentru ca poporul să-i admire buricul şi sânii.

Adevărata transparenţă ar însemna, de exemplu, ca nea Gigel de la Sculărie să afle dacă nu cumva Traian Băsescu a smuls o amărâtă de invitaţie de la preşedintele francez în schimbul cumpărării de către România, cu banii împrumutaţi de la FMI, o centrală nucleară franţuzească sau dacă serviciile secrete îi asigură Elenei Băsescu logistica necesară campaniei electorale. În condiţiile secretoşeniei de tip ceauşist în legătură cu deciziile vizând soarta şi banii ţării, Ziua Porţilor Deschise la Cotroceni e un truc ieftin prin care se aruncă praf în ochi opiniei publice.

Urmărind întâmplările de la 17 mai 2009, noi vom spune însă că duminică n-a fost Ziua Porţilor Deschise la Palatul Cotroceni, ci Ziua electorală a candidatului la Preşedinţie Traian Băsescu. Semnalând o scădere a zestrei electorale deţinute de Traian Băsescu, ultimele sondaje de opinie au făcut să dea în clocot o ipoteză:

Preşedintele în exerciţiu nu va mai candida.

Sub puterea acestei presupuneri, amici şi inamici ai lui Traian Băsescu s-au unit în a-i atribui o stare de spirit: abandonarea luptei.

Deşi e vorba doar de o ipoteză, adversarii lui Traian Băsescu îşi înăbuşă cu greu chiotele de bucurie. Pe sub masă, ei nu se dau în lături de la a-şi freca mâinile de satisfacţie.

Fanii lui Traian Băsescu, precum zilerii lui Sorin Ovidiu Vântu de la Trustul de presă FNI sau intelectualii aflaţi pe listele de plată ale Institutului Cultural Român, bocesc cu poza Căpitanului în mână, ştergându-şi lacrimile pentru a-l întreba: Cui ne laşi?!

În mijlocul acestei fierberi, doar Elena Udrea, pompadura noastră de serviciu, stă liniştită. Deşi continuă să înalţe ode Bărbatului de la Cotroceni, ea ştie că, dintre candidaţii anunţaţi până acum, dacă va câştiga un altul decât Traian Băsescu, tot purtător de şliţ va fi.

După atâtea experienţe de folosire a sondajelor ca instrumente diversioniste, noi avem îndoieli că Traian Băsescu stă exact ca în cifrele propuse de ultimele cercetări.

Nu-i exclus să ne aflăm în faţa unei duble manipulări:

Una venită dinspre Coaliţia în nici un caz Băsescu, manipulare izvorâtă din credinţa că preşedintelui îi vor ceda nervii şi va accepta să nu mai candideze. Alta venită chiar din partea lui Traian Băsescu, manipulare întemeiată pe credinţa că, la un popor de telenovelă, victimizarea aduce un spor de simpatie. Indiferent dacă sunt sau nu adevărate cifrele vizând prăbuşirea lui Traian Băsescu, noi nu vom crede în veci în ipostaza unui preşedinte resemnat.

Traian Băsescu va candida. Şi dacă mai avea cineva vreo îndoială asupra acestui adevăr, întâmplările de duminică, 17 mai 2009, au menirea de a i le risipi pe deplin.

Totul a început de dimineaţă, când agenţia de presă a lui Sorin Ovidiu Vântu a anunţat cu surle şi trâmbiţe că a pus mâna pe un document ultrasecret: Raportul ambasadorului austriac Martin Eichtinger, datat 14 mai şi adresat MAE vienez, precum şi ambasadelor Austriei de la Bruxelles, Chişinău, Kiev şi Moscova, în care se relatează conţinutul discuţiei cu preşedintele Traian Băsescu avute marţi la un dejun de lucru cu ambasadorii ţărilor UE acreditaţi la Bucureşti.

Dincolo de absurditatea faptului – documente secrete ale unei ambasade circulă prin Bucureşti mai ceva decât o camionetă publicitară – o simplă privire aruncată asupra Raportului ne dezvăluie un veritabil discurs electoral al lui Traian Băsescu. Domnul preşedinte iese din acest document atât de patriot, atât de erou, atât de neînfricat încât te bate gândul că nu e un Raport al unui ambasador străin, ci un spot electoral difuzat de Trustul FNI contracost. Mai mult, senzaţionala lovitură a mustăriei lui Sorin Ovidiu Vântu a aşezat pe candidatul Traian Băsescu în centrul atenţiei românilor de-a lungul întregii zile.

Sub pretextul că ţine morţiş să afle chiar de la preşedinte dacă îl va lăsa succesor pe sărmanul Emil Boc, Trustul FNI a făcut o veritabilă publicitate electorală candidatului Traian Băsescu arătând cât de mult e iubit de popor.

Din întreaga paranghelie de duminică se pot trage două concluzii:

1. Traian Băsescu nu numai că va candida, dar a şi început campania electorală.

2. Publicitatea electorală îi e asigurată de Trustul lui Sorin Ovidiu Vântu.                    

(Sursa : Jurnalul National )

Îndosariat la:Editorial, Ion Cristoiu , alegeri prezidentiale, Sorin Ovidiu Vantu, Traian Basescu, trustul FNI

Ion Cristoiu : Mircea Geoană joacă pe sârmă

In 2009, europarlamentarele din România au loc în acelaşi timp cu europarlamentarele de pe întregul continent. Peste tot, observatorii politici profeţesc o slabă participare la vot.Nu-i exclus însă ca România să facă excepţie de la regulă.

Mai întâi, pentru că aşa cum a arătat experienţa scrutinului anterior, în România nici politicienii şi nici electoratul nu deosebesc specificul europarlamentarelor.
Drept urmare, campania pentru Parlamentul European e deja (pentru că a început) o campanie ca pentru Parlamentul naţional.
Altfel spus, scrutinul din 7 iunie 2009 e perceput ca un nou moment de chelfăneală în general.

Mult mai important, dat fiind că în 2009 vor avea loc prezidenţialele, campania pentru europarlamentare se anunţă drept una pentru prezidenţiale. Cel puţin doi dintre adversarii lui Traian Băsescu – Mircea Geoană şi Crin Antonescu – s-au lansat în campania pentru europarlamentare cu vădita intenţie de a face campanie pentru prezidenţiale.

Altfel e greu de explicat de ce Mircea Geoană mai ales s-a preocupat în ultimul timp doar de atacarea lui Traian Băsescu. De acest adevăr şi-a dat seama, de altfel, şi Traian Băsescu. Prezent la lansarea candidaţilor PD-L, preşedintele şi-a anunţat implicarea în campania electorală a PD-L. Fireşte, un rol important în această decizie l-a jucat incapacitatea domniei sale de a sta în plan secund mediatic o lună şi ceva de zile, în timp ce alţi politicieni vor fi în prim-plan.

Motivul decisiv l-a dat însă conştiinţa că adversarii săi vor folosi campania pentru europarlamentare ca scenă pentru a-şi face campanie la prezidenţiale.

N-a fost prea greu pentru strategii de la Cotroceni să intuiască strategia electorală a adversarilor lui Traian Băsescu: Mircea Geoană şi Crin Antonescu. În cazul lui Crin Antonescu, aplicarea strategiei nu ridică nici o problemă. PNL fiind formaţiune de Opoziţie, atât liderii liberali, cât şi candidatul Crin Antonescu îşi pot permite atacarea în bloc a PD-L şi a lui Traian Băsescu.

Lucrurile sunt niţel mai complicate în cazul lui Mircea Geoană. Liderul PSD a socotit că poate practica o disociere între PD-L şi Traian Băsescu. O disociere necesară în condiţiile parteneriatului PSD cu PD-L. De aceea, în ultimul timp, Mircea Geoană şi-a intensificat atacurile la adresa lui Traian Băsescu.

Ultimul dintre ele a constat într-o Scrisoare deschisă prin care-i cere lui Traian Băsescu să-şi asume dezastrul din Justiţie. De fapt, nu e vorba de un dezastru din realitate, ci de un dezastru din posibilul Raport al Comisiei Europene din cadrul procesului de monitorizare a României.

Din informaţii pe care – din câte înţeleg – le deţine Mircea Geoană, acest Raport ar urma să fie deosebit de critic, propunând tăierea fondurilor europene pentru România.

Acestei manevre a lui Mircea Geoană i-au răspuns nu numai Traian Băsescu, dar şi PD-L. Implicarea liderilor PD-L într-un conflict ce părea limitat la Mircea Geoană şi la Traian Băsescu ne face să credem că la Cotroceni s-a sesizat folosirea europarlamentarelor ca un pretext pentru prezidenţiale. Drept urmare, spre deosebire de alte momente asemănătoare, liderii PD-L n-au mai stat deoparte pe motiv că nu Guvernul e criticat, ci preşedintele.

Noul moment ridică o problemă extrem de serioasă pentru Mircea Geoană. Dacă va continua în hotarele acestei strategii, riscă o înrăutăţire atât de gravă a relaţiilor din Coaliţie încât să se pună problema ruperii acesteia.

Ruperea Coaliţiei l-ar pune pe liderul PSD într-o situaţie destul de grea în partid. Baronii locali şi centrali ai PSD sunt toţi prinşi cu mâinile în borcanul cu miere al Puterii. Unii obţin bani pentru ei şi pentru primarii PSD. Alţii şi-au plasat oameni în Guvern. Asta fără a mai lua în calcul miniştrii PSD, dedulciţi deja la privilegiile şefiei.

Pericolul ruperii Coaliţiei şi, prin asta, cel al ieşirii PSD de la guvernare ar putea să ducă la creşterea presiunii baronilor locali şi centrali asupra lui Mircea Geoană pentru a se potoli. Încă nerealizând ce ar însemna pentru ei încă un mandat de cinci ani al lui Traian Băsescu, baronii centrali şi locali l-ar putea lăsa pe Mircea Geoană în ofsaid.

Cel puţin acum, între interesul lui Mircea Geoană de a deveni preşedinte şi interesul lor de a rămâne la putere, baronii locali şi centrali ar putea să prefere interesul lor. Nu întâmplător, Vasile Blaga, care pare a-şi fi asumat ipostaza de pumn de fier al PD-L în relaţia cu PSD, l-a avertizat pe Mircea Geoană că ar putea pleca doar el, Mircea Geoană, de la guvernare. Rămâne de văzut în ce măsură Mircea Geoană va reuşi acest joc periculos pe sârmă.

 

(Sursa : Jurnalul National)

Îndosariat la:Editorial, Ion Cristoiu , PDL, PSD, Traian Basescu, Mircea Geoana, PNL, Vasile Blaga, alegeri prezidentiale, Crin Antonescu, Parlamentul European, Alegeri

Ion Cristoiu :Ambiţii de Napoleon de Dâmboviţa

M-am referit în numărul anterior la imposibilitatea lui Traian Băsescu de a fi mediator între membrii coaliţiei de ONG-uri “Opriţi Codurile!” şi Parlament-Guvern, în condiţiile în care domnia-sa a impus adoptarea Codurilor în stil heirupist.

Nu e singura responsabilitate a lui Traian Băsescu în chestiunea celor patru Coduri.

Altă responsabilitate se referă la absenţa unui Cod Penal până în prezent.

Alcătuită din 22 de organizaţii neguvernamentale, Coaliţia “Opriţi Codurile!” militează pentru oprirea procesului de legiferare a celor patru coduri – Penal, Civil, de Procedură Penală şi de Procedură Civilă -, returnarea lor la Guvern, anularea hotărârilor de Guvern prin care au fost adoptate şi supunerea lor, ca proiecte, unei ample dezbateri publice. Membrii coaliţiei consideră că aceste Coduri au fost decise de Guvern fără o dezbatere publică temeinică. Pentru blocarea procesului legislativ de adoptare a Codurilor, coaliţia a început o amplă campanie, constând atât în mobilizarea opiniei publice de la noi, cât şi în darea în judecată a Guvernului şi a Ministerului Justiţiei. Trei dintre Coduri – Penal, de Procedură Penală şi de Procedură Civilă – au fost adoptate de Guvern miercuri, 25 februarie 2009. Ulterior, miercuri, 11 martie 2009, a fost adoptat şi Codul Civil. Cele patru documente au fost trimise la Parlament pentru adoptarea prin asumarea răspunderii. Pentru a nu se spune că n-a avut loc nici o dezbatere parlamentară, la Parlament s-a înfiinţat o comisie. Comisia, la rându-i, s-a împărţit în două subcomisii – una pentru Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, şi alta pentru Codul Civil şi Codul de Procedură Civilă. După unii lideri politici (ai PD-L), prin asumarea răspunderii Guvernului şi, după alţii (PSD), prin procedură de urgenţă, cele patru Coduri urmează să fie trecute prin Parlament printr-un heirupism de care nici regimul Ceauşescu n-ar fi fost în stare. Împotriva acestui salt înainte, de tip dictatorial, s-au pronunţat lideri ai Opoziţiei şi jurnalişti. La intervenţia lui Mircea Geoană s-a ajuns la un compromis. Cele patru Coduri nu vor fi adoptate prin asumarea răspunderii. Ea va fi înlocuită cu adoptarea prin procedură de urgenţă. Codul Civil şi Codul Penal urmează să fie gata până la 15 mai 2009. Codurilor de Procedură Penală şi Civilă le-ar veni rândul la toamnă.

La Zig-Zag cu Ion Cristoiu de pe Antena 3, Rodica Stănoiu, fostă ministră a Justiţiei, a dezvăluit că la un singur Cod, cel Penal, dezbaterea şi votarea în Parlament au durat aproape doi ani. Adoptat prin Legea 301/2004, Codul Penal urma să fie aplicat, potrivit normelor, începând cu 1 septembrie 2005. Noua ministră a Justiţiei, Monica Macovei, s-a dat peste cap pentru a face praf şi pulbere acest Cod Penal deja promulgat. A amânat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 58/2005 până la 1 septembrie 2006 intrarea lui în vigoare. Printr-o nouă ordonanţă de urgenţă, nr. 50/2006, intrarea în vigoare a Codului a fost amânată pentru septembrie 2008.

În loc să corecteze eventualele slăbiciuni observate după perioada de aprofundare (Codul a fost publicat în sute de mii de exemplare), Monica Macovei a anunţat, la 3 martie 2007, că va face ea propriul Cod. În februarie 2008 însă, Guvernul PD-L-PNL a căzut. Noul ministru de Justiţie, Tudor Chiuariu, a renunţat la Codul Macovei şi a anunţat că va face propriul Cod. Tudor Chiuariu a plecat şi el. Noul ministru, Cătălin Predoiu, a anunţat, la rându-i, un Cod al său. Şi a făcut nu unul, ci patru.  

Am făcut această incursiune în istoria incredibilă a Codurilor postdecembriste pentru a fi de acord cu Ion Iliescu, care denunţa  la o altă emisiune, Ştirea zilei, cea de miercuri, 29 aprilie 2009, blestematul nărav al fiecărui regim de a lua totul de la capăt, spulberând tot ce a făcut regimul anterior. Nu e mai puţin adevărat că PSD a dovedit din nou o amnezie exemplară când s-a pus problema adoptării noilor Coduri. Cel puţin unul – Codul Penal – fusese promulgat în timpul guvernării PSD.

Desigur, rămâne ca un fapt caragialean această nevoie a fiecărui ministru de a dărâma Codul celuilalt pentru a-şi aduce propriul Cod. Noi însă am trecut în revistă această istorie şi pentru a remarca mai întâi că un singur Cod a cerut aproape doi ani de proceduri parlamentare.

În stil bolşevic, Guvernul PSD-PD-L şi-a propus să adopte parlamentar patru Coduri (nu unul) în doar trei luni.

(Sursa : Jurnalul National)

Îndosariat la:Editorial, Ion Cristoiu , PDL, PSD, Catalin Predoiu, Traian Basescu, PNL, coduri juridice, Tudor Chiuariu, Monica Macovei

Ion Cristoiu : Lovitura electorală măiastră a lui Traian Băsescu

Accelerarea procesului înseamnă că, până la prezidenţialele din iarnă, un milion de moldoveni, dacă nu chiar trei milioane vor obţine dreptul de a vota

Mesajul adresat Parlamentului marţi, 14 aprilie 2009 de Traian Băsescu a beneficiat de entuziasmul aproape unanim al presei şi al clasei politice. Elogiile aduse de liderii PD-L, de jurnaliştii de casă ai lui Traian Băsescu nu ne surprind. Cum nu ne surprind nici odele înălţate de Trustul lui Sorin Ovidiu Vântu. Celor care trăncăneau despre cearta dintre Traian Băsescu şi părintele FNI m-am străduit să le atrag atenţia că e vorba despre o şmecherie pusă la cale de cei doi. Cum să îndrăznească părintele FNI, oricând pasibil de puşcărie, să lupte de-adevăratelea cu cel care i-a garantat şi-i garantează imunitatea? Trustul mogulului îl atacă acum şi nefondat pe teme minore. În teme majore, esenţiale pentru realegerea lui Traian Băsescu, Trustul FNI îi acordă şi-i va acorda sprijin de plin. Ne surprind în schimb elogiile aduse Mesajului de politicieni care se pretind adversari reali ai lui Traian Bă ses cu (liderii PSD şi liderii PNL) sau de trusturi care se vor critice faţă de activitatea preşedintelui (trustul Intact, de exemplu). Dacă ar fi plecat, ca şi mine, de la pre misa că Traian Băsescu e capabil de lovituri năucitoare, dar mai ales de orice iresponsabilitate pentru a supravieţui la Putere, adversarii preşedintelui ar fi trebuit să tresară la două amănunte privind Mesajul: Orientarea întregului Document către electoratul de Opoziţie din Republica Moldova. Referirea la dobândirea cetăţeniei române de către cetăţenii moldoveni. Astfel, domnia sa a spus: “Nu putem accepta ca românii de peste Prut să fie izolaţi de restul Europei. Nu putem accepta ca, în special, generaţia tânără să nu aibă şanse de a circula liber şi de a-şi face studiile în ţara noastră sau în restul ţărilor europene. În acest sens amintesc că legea română prevede redobândirea, la cerere a cetăţeniei române de către foştii cetăţeni ai statului nostru şi ur ma şii lor, care au fost privaţi de acest statut împotriva voinţei lor. Constat însă că procesul birocratic prevăzut de această lege limitează drastic numărul persoanelor care beneficiază în mod real de ea. Ca urmare, am solicitat Guvernului să adop te în regim de urgenţă modificarea legii cetăţeniei, astfel încât să putem facilita şi urgenta procesul de redobândire a cetăţeniei de către cei care şi-au pierdut-o abuziv şi de către familiile acestora, până la gradul trei. Astfel, românii din Republica Moldova îşi vor putea recăpăta în mod ac ce lerat cetăţenia română şi vor deveni din punct de vedere legal, nu numai moral, membri ai marii familii europene”.

La nici două ore de la această decla ra ţie, ministrul Justiţiei, Cătălin Predoiu, omul lui Traian Băsescu în Guvern, a făcut la TVR următoarea dezvăluire despre cele spuse în Mesaj: “Eu am avut o discuţie astăzi cu domnul prim-ministru Emil Boc şi mi-a confirmat că, într-ade văr, mâine vom avea o discuţie în Guvern, vom lucra asupra acestei chestiuni”.

Cătălin Predoiu a arătat că la ora actuală sunt depuse aproape un milion de dosare de dobândire a cetăţeniei.

E greu de presupus că domnul ministru s-a grăbit să vorbească cu Emil Boc după Mesaj. Mai sigur e că a vorbit înainte. Ne-o dovedeşte şi faptul că la şedinţa de guvern ministrul Justiţiei a venit cu ordonanţa de urgenţă gata. Să nu ne spu nă că subordonaţii domniei sale au trudit la ea peste noapte! Ministrul Justiţiei a lu crat pe şest împreună cu Traian Băsescu la o diversiune: pe fondul campaniei de presă din România în legătură cu evenimentele de la Chişinău, să impună Guvernului PSD – PD-L, condus de marioneta Emil Boc, o ordonanţă de urgenţă me ni tă a accelera procesul de dobândire a cetăţeniei române pentru cei din Moldova. Mai multe lămuriri a adus Traian Bă sescu acestei afaceri în interviul de la TVR. Preşedintele a dezvăluit că aproximativ 65%-70% din cetăţenii de peste Prut pot obţine cetăţenie română. Indiscutabil, aşa cum se vede din presa de la Chişinău, aceşti cetăţeni au depus cereri sau sunt gata să depună cerere. De dragul de a se reîntregi? De dragul românismului? Unii dintre ei, poate de asta. Cei mai mulţi însă vor asta pentru a putea merge în Occident fără vize. Într-un interviu acordat publicaţiei spaniole El Pais, Vladimir Voronin dezvăluia că s-a bătut să obţină de la UE vize pentru moldoveni fără condiţia paşaportului românesc. Nu întâmplător a făcut asta Vladimir Voronin. Dacă moldovenii pot obţine vize fără paşaport românesc, numărul pretendenţilor la cetăţenia română va scădea drastic.

Îl doare inima pe Traian Băsescu de faptul că moldovenii nu pot călători în Occident? Nici vorbă. Accelerarea procesului înseamnă că până la prezi den ţi a le le din iarnă un milion de moldoveni, dacă nu chiar trei milioane vor obţine dreptul de a vota. Cum însă prin Mesaj, Traian Băsescu s-a arătat drept avocatul acestei accelerări, dar mai ales drept cel care a impus această accelerare, iată deja trei milioane de voturi în favoarea sa dintr-un foc. Dacă ne gândim că în 2004, Traian Băsescu a câştigat alegerile la o diferenţă de doar 250.000 de voturi, putem spune că adoptarea ordonanţei de urgenţă înseamnă o lovitură electorală măiastră, asigurându-şi votul moldovenilor deveniţi cetăţeni ro mâni. E ca şi câştigător al pre zi den ţi a le lor de la iarnă. În aplauzele adversarilor săi din pre să şi din politică! Dar despre cum a fost pusă la cale această lovitură, ce instituţii ale statului s-au implicat, în numărul viitor.

(Sursa : Jurnalul National)

Îndosariat la:Editorial, Ion Cristoiu , alegerile prezide, Catalin Predoiu, cetatenia romana, Emil Boc, Guvern, PDL, Republica Moldova, Traian Basescu, Vladimir Voronin

Ion Cristoiu : Cum ne-a facut KGB-ul muci!

 

Concentraţi în exclusivitate pe bătălia cu Puterea de la Chişinău, jurnalele şi televiziunile, dar şi partidele din Opoziţie au împins în plan secund ceea ce ar fi trebuit să fie preocuparea lor fundamentală: comportamentul Puterii de la Bucureşti faţă de evenimentele de la Chişinău.

După violenţele de la 5 aprilie 2009, au apărut declaraţii ale Opoziţiei de la Chişinău, susţinute plenar de jurnaliştii şi de politicienii de la Bucureşti, potrivit cărora totul ar fi fost o diversiune a autorităţilor comuniste: de la incendierea Parlamentului şi Preşedinţiei până la înfigerea steagului României pe Parlament. Deşi aceste afirmaţii nu sunt susţinute şi de surse independente (pentru a le considera perfect întemeiate pe realităţi), înclin să cred că aşa a fost. Partidul de guvernământ (evit să spun Partidul Comuniştilor, deoarece ar însemna să introduc în analiză un fals, pentru că Partidul lui Voronin n-are nici o legătură cu comunismul) a folosit la 5 aprilie 2009 şmecheria partidului lui Ion Iliescu la 18 februarie 1990.

În ziua de 18 februarie 1990, are loc în Piaţa Victoriei o demonstraţie anti-FSN şi antiguvernamentală. Se strigă lozinci semnificative precum Jos Securitatea! Jos Comunismul! Ultima soluţie, înc-o revoluţie! La un moment dat, un grup violent de demonstranţi pătrunde în sediul Guvernului, spărgând barajul forţelor de ordine, şi-l devastează pur şi simplu, agresându-l pe vicepremierul Gelu Voican Voiculescu. TVR transmite imagini ale vandalilor, repede scoşi afară de paraşutişti. A doua zi, 19 februarie 1990, descind în Bucureşti minerii. Aşa cum scriam la vremea respectivă în Expres (2 martie 1990), sub titlul “O masă de manevră: minerii”, proletariatul din Valea Jiului a folosit pretextul devastării pentru a veni la Bucureşti să pledeze în favoarea FSN. Chiar din zilele respective, puţinele publicaţii de Opoziţie (România liberă, Expres) au avansat ipoteza unei diversiuni. Forţele de ordine mimaseră slăbiciunea pentru a lăsa loc vandalilor.

În politică însă are importanţă ceea ce se vede la televizor. La 18 februarie 1990, românii au văzut la televizor demonstranţi anti-FSN dedându-se la vandalisme. Între lozincile din piaţă şi distrugeri s-a făcut o legătură. Acelaşi lucru trebuie spus şi despre evenimentele de la Chişinău. Pentru cancelariile occidentale, pentru opinia publică din Europa, au avut importanţă imaginile. Ele au înfăţişat demonstranţi scandând lozinci unioniste, urmate de incendierea Parlamentului şi de înfigerea steagului românesc pe clădirea Parlamentului. Uşor de înghiţit sugestia unei legături între vandalism şi steagul României de pe Parlamentul incendiat. Mai ales când televiziunile din România s-au grăbit să catalogheze violenţele drept Revoluţia de la Chişinău. Abilul Vladimir Voronin şi ruşii din spatele său au dat o lovitură măiastră. La televiziunea publică au transmis seara imagini ale vandalismului şi ale sloganurilor unioniste. Lesne de sugerat electoratului din Moldova că PCRM a avut dreptate când a susţinut în campanie acuzaţia potrivit căreia partidele de Opoziţie vor să distrugă statalitatea R. Moldova prin unirea cu România imperialistă. Interesant de remarcat pentru starea de spirit de peste Prut că Barometrul  de opinie publică de la 28 februarie-4 martie 2008 sponsorizat de fundaţia Soros arată că 60% din cetăţenii Moldovei consideră că partenerul strategic de bază trebuie să fie Rusia, în timp ce doar 6% consideră că trebuie să fie România. Cancelariilor şi opiniei publice occidentale li s-au sugerat că România s-a amestecat în evenimentele violente.

Cum putea fi contracarată lovitura?

Printr-o intervenţie rapidă a Ministerului nostru de Externe prin care România să se delimiteze de sloganurile pro-Unire şi de prezenţa steagului românesc pe Parlamentul incendiat.

Dacă ar fi făcut-o ministrul de Externe sau chiar preşedintele, ar fi riscat să contrazică emoţiile unei părţi a românilor, care mai cred încă într-o unire a Basarabiei cu patria-mamă. Omul politic deosebit se defineşte însă şi prin capacitatea de a sfida stările emoţionale de moment în numele unor interese pe termen lung.

N-a fost singura ciudăţenie în comportamentul autorităţilor de la Bucureşti din aceste zile.

O altă ciudăţenie, şi cea mai surprinzătoare, o constituie reacţia la expulzarea ambasadorului Filip Teodorescu sub acuzaţia de implicare ca ofiţer acoperit al serviciilor secrete româneşti în bătălia electorală de partea Opoziţiei. 

Din scandalul spionajului ucrainean în România, am văzut că în astfel de situaţii ţara ai cărei diplomaţi sunt expulzaţi se burzuluieşte rău de tot. În cele mai multe cazuri, dacă nu aplică măsuri de retorsiune, face scandal – cere dovezi, amână numirea unui nou ambasador. Cum a procedat România? Într-un chip mai mult decât straniu. În chiar seara anunţului făcut de Vladimir Voronin, e trecut cât ai clipi prin toate procedurile, inclusiv cele parlamentare, un nou ambasador la Chişinău. Ministrul nostru de Externe se mulţumeşte să declare că respinge categoric acuzaţiile. Nici vorbă să ceară dovezi? Să nu creadă cancelariile şi opinia publică occidentală că România s-a temut ca nu cumva Vladimir Voronin să prezinte dovezi?

Ce mai încolo şi încoace, Vladimir Voronin ne-a făcut muci. De fapt, nu Vladimir Voronin, ci KGB-ul!

(Sursa : Jurnalul National)

Îndosariat la:Editorial, Ion Cristoiu , Filip Teodorescu, KGB, MAE, PCRM, Republica Moldova, Romania, Vladimir Voronin

Ion Cristoiu: Ura anti-Băsescu naşte monştri

Care e evenimentul numărul unu al zi­le­lor din urmă? Sunt sigur că la această întrebare 99,99% dintre jurnalişti şi po­li­ti­cieni ar răspunde în cor, fără nuanţe: Arestarea lui Gigi Becali!

Indiscutabil, în planul a ceea ce se vede cu ochiul liber, al realităţii spectaculoase, am spune, acesta e evenimentul. În pla­nul a ceea ce e ascuns omului simplu, al re­a­lităţii din culise, altul e evenimentul: Alianţa anti-Băsescu dintre doi moguli de presă nu demult duşmani de moarte, vânându-se reciproc cu armamentul mediatic din dotare: Sorin Ovidiu Vântu şi Dan Voiculescu. Primele semne ale acestei înţelegeri, despre care nu putem spune dacă e una oficială sau una doar din priviri, au apă­rut în abordarea a ceea ce s-a numit Scanda­lul DGIPI-Băneasa-Ioana Băsescu. Vâr­fu­ri­le de lance ale trusturilor patronate de cei doi moguli – Realitatea TV şi Antena 3 – au abordat scandalul nu numai de pe o po­zi­ţie de o identitate absolută, dar şi apelând la aceeaşi invitaţi şi la aceleaşi documen­te. Autorul dezvăluirilor despre casa fiicei lui Traian Băsescu – jurnalistul Sorin Roş­ca Stănescu – a făcut naveta în­tre cele do­uă posturi, ajungând uneori să-l vedem când pe un post, când pe ce­lă­lalt. Distinse personalităţi precum Mugur Ciuvică şi Bogdan Teodorescu au fost îm­pru­mutate reciproc de Realitatea TV şi Antena 3. Până mai ieri duşmane, ur­mând relaţia  dintre patroni, în buna tra­di­ţie a feudalismului dâmboviţean, cele două televiziuni au început să se citeze reciproc.

Existenţa acestei alianţe nescrise şi-a găsit însă o spectaculoasă confirmare în cazul Gigi Becali. Şi în acest caz, abordarea a fost identi­că. Schimbul reciproc de invitaţi a atins un caracter halucinant. După ce a prestat la Antena 3, avocatul Gheorghe Mateuţ a dat fuga la Realitatea TV pentru a spune aceleaşi lucruri. Nicoleta Savin, jurnalista de casă a Latifundiarului, prezentată in­co­rect drept jurna­listă independentă, a făcut drumul invers. Navete între cele do­uă posturi au făcut şi neamurile lui Gigi Becali. Unite în cuget şi simţire, cele două posturi, Realitatea TV şi Antena 3, au purces la instituirea unei justiţii paralele justiţiei statului de drept, nu prea diferită de cea practicată de Latifundiar. Că lideri de opinie şi-au exprimat în­do­ie­li în legătură cu felul în care au fost res­pec­tate procedurile sau cu probele de dosar, mai e de înţeles. Măreţia demo­cra­ţi­ei constă şi în posibilitatea ca un ce­tă­ţean să fie apărat de eventualele abuzuri ale justiţiei.

De neînţeles rămâne însă ticluirea unor emisiuni speciale, în care locul dezbaterii cazului l-au luat spectaculoase şedinţe de judecată,  în care, sub privirile entuziaste ale moderatorilor, avocatul lui Gigi Becali, jurnalista de casă a Latifundiarului, Nicoleta Savin, neamurile şi slugile lui Gigi Becali au atacat hotărârea instanţei de judecată, scoţându-l nevinovat pe Gigi Becali. Instituirea de tribunale la televizor nu e o descoperire a celor două posturi tv. Se practică şi în alte părţi ale lumii simularea unor şedinţe de judecată, deseori cu participarea publicului.

Numai că astfel de iniţiative respectă cu maximă rigoare principiul imparţialităţii. Altfel spus, ca şi la procesul propriu-zis, în studio sunt convocaţi să se exprime reprezentanţi ai ambelor părţi din proces. La şedinţele de judecată instituite de Realitatea TV şi Antena 3 au fost convocaţi numai apă­ră­to­rii lui Gigi Becali, în frunte cu avocatul plătit al Latifundiarului: domnul Gheor­ghe Mateuţ, căruia i s-au creat toate con­di­ţiile pentru a nu fi contrazis de nimeni. Mult mai important, astfel de emisiuni nu se desfăşoară în condiţiile în care inculpatul se află înaintea recursului.

Cum se explică această neaşteptată înfrăţire a celor două posturi, până mai ieri deosebite până la duşmănie? Răspunsul ne e dat de o altă teză pe care cele două posturi au sugerat-o, când n-au spus-o dea dreptul: Percheziţia, reţinerea şi arestarea preventivă a lui Gigi Becali sunt opera lui Traian Băsescu. Preşedintele a regizat această întreagă tărăşenie pentru ca să nu se mai discute afacerile fiicei şi fratelui său. Pentru ca teza să fie eficientă electoral se impunea însă transformarea lui Gigi Becali într-o victimă a unor abuzuri. Manipularea mediatică se conturează astfel:
1) Gigi Becali e o biată victimă a unor grave abuzuri.
2) Tot ce i s-a întâmplat lui Gigi Becali îşi are cauza în diversiunea pusă la cale de Cotroceni.
3) Gigi Becali e o nouă victimă a lui Traian Băsescu.

Întreaga mea prestaţie din ultimii cinci ani confirmă din plin că nu sunt un simpatizant al lui Traian Băsescu.
Una e însă să-l critici pe Traian Băsescu, şi alta e însă să fii complice, prin tăcere, la folosirea unor mijloace incorecte din punct de vedere profesio­nal pentru a-l răsturna pe Traian Băsescu. Nu numai pentru că a folosi în bătălia cu Traian Băsescu mijloacele incorecte folosite de acesta mi se pare de neconceput, dar şi pentru că ura faţă de Traian Băsescu poate naşte monştri. Cum ar fi, de exemplu, crearea unui precedent extrem de periculos pentru statul nostru de drept. Cel de punere la îndoială a Poliţiei, Parchetului, Justiţiei în îndeplinirea mandatului lor de aplicare a legii. Pălăvrăgim de ani buni despre înlăturarea presiunii politice asupra justiţiei. Nu ştim dacă această presiune a fost sau nu înlăturată. Ştim însă că ea e pe cale să fie înlocuită sau dublată de presiunea mediatică asupra justiţiei.

PS. Ar merita fie şi măcar o discuţie dacă presa poate constitui tribunale paralele cu tribunalele oficiale. Nu de alta, dar dacă acceptăm înfiinţarea unei justiţii la televizor, de ea să se bucure atunci şi oa­me­nii care n-au bani. Cum sunt amărâţii de soldaţi de la Ciorogârla, care zac în puş­cărie fără ca vreun post de televiziune să se întrebe: De ce?

(Sursa : Jurnalul National )

Îndosariat la:Editorial, Ion Cristoiu , DGIPI, Elena Basescu, Gheogrhe Mateut, Gigi Becali, Sorin Rosca Stanescu, Traian Basescu

Ion Cristoiu : Coaliţia ad-hoc pentru debarcarea lui Tăriceanu

 

Constrânse de viaţă să se ocupe, de regulă, în week-end de aglomeraţia de pe DN 1, televiziunile de ştiri – Realitatea TV şi Antena 3 – s-au aruncat, hămesite, vineri şi sâmbătă, asupra unui eveniment po li tic: Congresul extraordinar al PNL. Ce s-a întâmplat la această reuniune a forumului suprem al partidului? Suntem într-un an major pentru scena politică din România. În iunie vor avea loc alegerile eu ro par­lamentare. În toamnă, vor avea loc ale gerile prezidenţiale.  

Prin multe dintre notele sale, 2009 e un an major şi pentru România. Criza economică pune în dis cu ţie multe dintre elementele eco no miei de piaţă, dar, într-un fel, şi unele dintre elementele de esenţă ale de mo craţiei. Spe cu lând gravitatea în care se află ţara, Traian Băsescu îşi instaurează de la o zi la al ta dictatura sa personală. Până şi slugile sale, cum ar fi, de exemplu, Toader Paleologu, sunt obligate să recunoască această dictatură, chiar dacă, din prostie sau din şmecherie o poreclesc, bonapartism. La guvernare se află una dintre cele mai absurde coaliţii din istoria modernă a ţării: un partid de dreap ta (PD-L) şi un partid de stânga (PSD) sub conducerea unui Ceauşescu zbanghiu. 2009 e un an major pentru PNL.

Întâia oară în istoria postdecembristă, PNL a fost la guvernare timp de patru ani. Sub conducerea lui Călin Popescu Tă ri cea nu, partidul a reuşit să supravie ţu ias că la putere, ba mai mult, să obţină la parlamentarele din 2008 cel mai bun scor din istoria sa de 20 de ani. În aceste con­diţii, ne-am fi aşteptat ca forumul su prem al PNL să dezbată bilanţul activităţii PNL din ultimii patru ani şi să adopte strategia pentru 2009. Pornind de la acest bi lanţ şi ţinând cont de strategia pentru dublul an electoral, se putea lua în dis cuţie confirmarea sau infirmarea actualei conduceri. 

Urmărind cu atenţie lucrările Congresului extraordinar, am putut constata însă că delegaţii, în număr de peste 4.000, n-au dezbătut nimic din toate aceste elemente care definesc un partid democratic. Nu s-a prezentat şi nu s-a discutat nici un Raport al conducerii de patru ani. Nici un vorbitor n-a catadicsit să se refere la prestaţia partidului sub conducerea lui Călin Popescu Tăriceanu. înainte de Congres au apărut în presă unele bombăneli despre proasta negociere a puterii de după alegeri. Nici despre aceasta nu s-a suflat un cuvânt.

Nici un vorbitor venit la tribună n-a abordat poziţia partidului faţă de criza economică, de Acordul cu FMI, de coaliţia de Dreapta-Stânga şi, mai ales, faţă de rapida instaurare a dictaturii personale în România zisă şi europeană. Nu s-a stabilit lista pentru europarlamentare, deşi era un moment trecut în program. Când s-a convocat Congresul extraordinar, Crin Antonescu a susţinut că e nevoie de re niunea urgentă  pentru a se decide cine va fi candidatul PNL la preşedinţie. Nu numai că aşa ceva nu s-a discutat la Congres, dar mai mult, grăbit să apară la televizor, din deja cunoscuta manie a po li ticianului român de a pierde vremea prin studiouri, a declarat senin că problema cine va fi candidatul se mai discută încă. 

Ce-au făcut atunci delegaţii din toată ţara timp de două zile? Dacă ar fi să credem tuturor comenta riilor şi relatărilor din presă, cei peste 4.000 de delegaţi l-au ales ca preşedinte al PNL pe Crin Antonescu. Până şi un ageamiu într-ale presei ştie că la o ştire decisiv e titlul.

În cazul comentariilor şi relatărilor privind Congresul Extraordinar al PNL, titlul ţine să ne convingă că evenimentul crucial al reuniunii a fost alegerea lui Crin Antonescu.

Absolut greşit!

Evenimentul crucial al Congresului l-a constituit debarcarea lui Călin Popescu Tăriceanu din fruntea PNL.

Numai din această perspectivă vom desluşi profundele semnificaţii pentru PNL, pentru scena noastră politică, dar şi pentru ţară ale întâmplărilor de la Congresul Extraordinar al PNL. Pentru că doar întrebându-ne de ce a fost nevoie de debarcarea brutală, fără nici o explicaţie serioasă, ba mai mult fără nici o dezbatere în partid, din fruntea PNL, a celui care a adus liberalilor cele mai mari succese din istoria postdecembristă, vom descoperi adevărul pe care încearcă să-l ascundă torentele de vorbe goale din presa mogulilor despre Obama României lui 2009. Şi anume că ne aflăm în faţa unei lovituri de partid puse la cale de o coaliţie ad-hoc, alcătuită din Dinu Patriciu, lideri de la centru ahtiaţi de putere în partid şi baroni locali disperaţi că Opoziţia îi ţine departe de paralele statului. O lovitură prin care Dinu Patriciu  a scăpat de un om care începuse să creadă că PNL e un partid, când în realitate, el e un SRL al cunoscutului miliardar, iar baronii locali, de un căpăţânos care le bloca negustoriile cu Traian Băsescu pentru ca liberalii să ia locul social democraţilor la guvernare împreună cu PD-L.

(Sursa : Jurnalul National) 

Îndosariat la:Editorial, Ion Cristoiu , Calin Popescu Tariceanu, Congresul PNL, Dinu Patriciu, FMI, PDL, PNL, PSD, Traian Basescu

Ion Cristoiu : Cazul Elena Basescu

În cadrul unei conferinţe de presă ţinută miercuri, 18 martie 2009, Elena Băsescu a anunţat că demisionează din PD-L şi candidează ca independent la europarlamentarele din iunie. Deşi cazul Elena Băsescu e ştiut de mulţi, nu strică o scurtă recapitulare. Ea ne va ajuta să desluşim temeiurile unui gest care rămâne deocamdată enigmatic. Cu ceva timp în urmă, Organizaţia de tineret a PD-L a făcut cunoscută decizia de a o propune pe Elena Băsescu secretar adjunct al organizaţiei, pentru a fi înscrisă pe lista PD-L la europarlamentare. Deşi PD-L n-a luat nici o decizie în privinţa listei, se contura drept sigură trecerea Elenei Băsescu printre candidaţi, şi nu oricum, ci pe unul din locurile eligibile. Pledau pentru asta nu numai reacţia promptă de aprobare a unor lideri PD-L, dar şi credinţa – îndreptăţită – că o asemenea mişcare primise acceptul lui Traian Băsescu. Dar chiar şi dacă n-ar fi fost acceptul preşedintelui, era greu de presupus că un partid marionetă al lui Traian Băsescu şi-ar fi îngăduit s-o respingă pe chiar fiica Ayatolahului de la Cotroceni. Jurnalişti mai mult sau mai puţin cu autoritate în spaţiul mediatic au tresărit revoltaţi. Nu pentru că fiica lui Traian Băsescu avea să candideze, ci pentru că votul pe listă îi făcea cadou Elenei Băsescu un loc în Parlamentul de la Bruxelles. Deloc îngrijorat faţă de ce spune presa, Traian Băsescu n-a reacţionat. Lucrurile au devenit niţel mai complicate în clipa când în afacere a intrat Alina Mungiu Pippidi. Urmare a unei gafe din partea unui lider local al PD-L, preşedintei SAR i s-a propus în mod public să candideze pe lista PD-L. Fireşte, aşa cum arătam miercuri seara la Ştirea Zilei, emisiune moderată de Gabriela Firea pe Antena 3, dat fiind că Alina Mungiu Pippidi e o persoană din cercul lui Traian Băsescu, omeneşte ar fi fost normal ca, nemulţumită de înscrierea pe o listă alături de Elena Băsescu, Alina Mungiu să refuze discret. Domnia sa a preferat însă o formulă tipică policianismului dâmboviţean. A socotit că e un moment să-şi facă niţică imagine pe seama fiicei unui om apropiat. În consecinţă, preşedinta SAR a făcut publică un soi de scrisoare în care punea drept condiţie acceptul de a candida de excluderea de pe listă a Elenei Băsescu. Desigur, între noi fie vorba, nici PD-L şi nici Traian Băsescu n-au devenit disperaţi la gândul că Alina Mungiu nu va candida pe lista PD-L. Fiind însă vorba de o bravă membră a aşa-zisei societăţi civile, în realitate un soi de chibiţ electoral al PD-L şi al lui Traian Băsescu, gestul Alinei Mungiu risca să producă o ruptură între Traian Băsescu şi activiştii civici portocalii. Pentru ca lucrurile să devină şi mai complicate, o amică a Alinei Mungiu, corespondenta AP, Alison Mutler, şi ea cunoscută pentru tendenţiozitatea portocalie, a expediat pe circuitul Agenţiei un comentariu deosebit de dur în legătură cu “nepotismul” întruchipat de candidatura Elenei Băsescu. În două intervenţii televizate, Traian Băsescu s-a declarat de acord cu ambiţia fiicei sale de a candida pe lista PD-L. Era limpede că înscrierea Elenei Băsescu pe listă avea binecuvântarea lui Traian Băsescu. În aceste condiţii, opinia publică a devenit deosebit de atentă la întâmplare, pregătită să urmărească deznodământul. Se conturau două posibilităţi: 1) Traian Băsescu merge mai departe, asumându-şi riscurile unei pagube electorale. 2) Traian Băsescu cedează. Ceea ce ar fi însemnat că Elena Băsescu îşi retrage candidatura. Spre surprinderea tuturor, preşedintele a ales o a treia cale: Elena Băsescu a renunţat la candidatura pe lista PD-L, dar nu şi la candidatura pentru Parlamentul European. Sunt multe mişcările lui Traian Băsescu despre ale căror resorturi e greu de spus ceva exact. În cazul Elena Băsescu e însă practic imposibil de dibuit ce urmăreşte. Normal ar fi fost ca Elena Băsescu să anunţe că nu va mai candida deloc. Era o posibilă ieşire din scandal. De ce s-a preferat însă formula cu înscrierea în cursă ca independentă? Există două posibile răspunsuri: 1) Traian Băsescu n-a vrut să arate că se lasă înfrânt de o campanie de presă. E în stilul său. Nu numai pentru că e orgolios (ce să-i faci? Scorpion!), dar şi pentru că ştie prostul nărav al românilor de a-şi bate joc de cei înfrânţi. În plus, renunţarea pur şi simplu ar fi echivalat cu prompta recunoaştere a acuzaţiei de nepotism. În aceste condiţii, anunţul Elenei Băsescu e un fel elegant de a ieşi din joc. Va renunţa în cele din urmă la candidatură, dezvăluind că n-a reuşit să strângă semnăturile într-un timp atât de scurt. O asemenea formulă înseamnă însă renunţarea la politică sau cel puţin la politica mare. 2) Traian Băsescu s-a ambiţionat să-şi trimită fiica la Bruxelles. Crede în viitorul ei politic şi, în plus, vrea să demonstreze că, dacă are o ambiţie, o poate rezolva şi singur. În aceste condiţii, lucrurile se complică niţel. Reuşind să strângă semnăturile, Elena Băsescu se va înscrie în cursă ca independent. O parte a electoratului PD-L va vota Elena Băsescu şi nu PD-L. Fiica preşedintelui îşi va face o intrare triumfală în politica mare. Nimeni nu va mai putea scrie sau spune că e o jună care vrea să se joace de-a politica după ce s-a plictisit de jocul de-a îmbrăcatul. Politicienii şi jurnaliştii se vor vedea constrânşi s-o ia în serios, lăsând deoparte toate aventurile ei mondene de până acum. Există însă riscul ca victoria Elenei Băsescu să dăuneze electoral PD-L. Un scor slab al PD-L la europarlamentare poate constitui începutul unui trend descendent şi pentru Traian Băsescu la prezidenţiale. Pe de altă parte, europarlamentarele ar fi un test al brandului Traian Băsescu. Dacă Elena Băsescu va obţine un scor zdrobitor, preşedintele va putea fi sigur de al doilea mandat. Ce a urmărit Traian Băsescu prin mişcarea cu înscrierea fiicei sale ca independentă? Vom afla răspunsul abia când vom şti dacă Elena Băsescu a reuşit sau nu să strângă semnăturile.

(Sursa : Jurnalul National)

Îndosariat la:Analize, Editorial, Ion Cristoiu , alegeri europarlamentare, Alina Mungiu Pippidi, Elena Basescu, PDL, Traian Basescu

Ion Cristoiu : Clanul Traian Băsescu

Un site cu acţionariat misterios – Ziare. com – a publicat mai zilele trecute un comentariu intitulat “De ce tace Băsescu în scandalul numirilor politice?”.

Întrebarea îşi are temeiul într-o realitate: Traian Băsescu n-a reacţionat la cohorta de aberaţii ale actualei guvernări: de la numirea de către Emil Boc a şoferului drept consilier personal, reeditare în lumea de azi a gestului lui Petru Groza de a-şi pune ministru vizitiul, până la numirea în eşalonul doi al Puterii a unor persoane asupra cărora planează suspiciunea de corupţie sau de legătură cu lumea interlopă.

În mod firesc, textul raportează tăcerea lui Traian Băsescu de acum la diareea verbală din vremea guvernării Tăriceanu. Din câte ne reamintim cu toţii, aflat într-un soi de priapism mediatic, Traian Băsescu nu lăsa să treacă o zi în care să nu denunţe mişmaşurile guvernării Tăriceanu. Din această raportare izvorăşte o nedumerire, căreia, în mod logic, autorul comentariului încearcă a-i găsi rezolvarea. Aşadar, de ce tace Traian Băsescu?, se întreabă din nou textul, pentru a găsi câteva posibile răspunsuri.

Am cercetat cu un interes de sceptic formele linsului cu condeiul în istoria României.

Am publicat chiar un lung serial dedicat linguşirii greţoase a lui Carol al II-lea de către marii oameni de cultură ai neamului, de la Tudor Arghezi până la Lucian Blaga.

Remarcam, sub titlul Linguşirea cu sclipici, faptul că Nicolae Ceauşescu nu s-a bucurat de ceea ce se numeşte Cultul personalităţii. Citite azi, prozele dedicate de condeieri lui Nicolae Ceauşescu surprind prin simpla înşiruire de adjective, multe dintre ele devenite clişee.

Un adevărat Cult al personalităţii se petrece însă în cazul lui Carol al II-lea. Pentru că textele consacrate Aventurierului cu mustăcioară nu erau simple înşiruiri de vorbe mari.

Autorii lor – T. Arghezi, Camil Petrescu, G. Călinescu, Lucian Blaga – se voiau convingători. Şi tocmai asta făcea ticălos gestul lor de a contribui la cultul personalităţii lui Carol al II-lea şi, prin asta, la instaurarea şi afirmarea Dictaturii Regale. De linsul cu subtilitate se bucură din plin şi Traian Băsescu, copie palidă, amărâtă a lui Carol al II-lea.

Comentariul din Ziare.com, după ce se preface şmechereşte că denunţă aberaţiile noii puteri, dă un răspuns halucinant întrebării: De ce tace Traian Băsescu? Traian Băsescu nu mai denunţă, ca altădată, matrapazlâcurile Guvernului, pentru că i-ar fi ruşine. 
Suspectaţii au fost promovaţi de prietenii lui Traian Băsescu, atât cei vechi, din PD-L, cât şi cei noi, din PSD.

Că aberaţiile actualei guvernări îşi au temeiul în politica dusă de apropiaţi ai domnului preşedinte – iată un adevăr indiscutabil. Dar a susţine că Traian Băsescu nu critică aceste aberaţii, deoarece i-ar fi ruşine, miroase de la o poştă a lins cu limbuţa în loc de limboi.

Cel puţin din motive:

1.) Ruşinea  e una dintre puţinele stări sufleteşti care ar putea fi adusă drept explicaţie a gesturilor făcute de un om politic. Omul politic se deosebeşte de omul obişnuit tocmai prin extraordinara  sa capacitate de a fi cinic. Istoria cunoaşte oameni politici incapabili de a se jena să trădeze, să-şi lichideze apropiaţii, ba chiar şi neamurile, de a nu-şi ţine făgăduielile, de a avea cea mai mică reţinere în a trimite oameni nevinovaţi la rug, la ghilotină, în faţa plutonului de execuţie. Cum să credem că unui om politic precum Traian Băsescu i-ar fi ruşine să denunţe public aberaţiile unor politicieni din conştiinţa  că românii ar şti că-i sunt apropiaţi?!

2.)  Prin nici unul din gesturile făcute până acum ca politician, Traian Băsescu n-a dovedit că ar cunoaşte starea sufletească numită ruşine. I-a fost cumva ruşine să-l lucreze pe Petre Roman pentru a-i lua locul în fruntea partidului? I-a fost ruşine să-şi impună fiica pe listele PD-L pentru europarlamentare? I-a fost ruşine să-i denunţe doar pe unii moguli din presă, în timp ce alţii, la fel de neruşinaţi, precum cei din clanul Păunescu, să fie ocoliţi cu grijă doar pentru că îi pun la dispoziţie, ca pe un bordel mediatic, propria presă? 

De ce nu critică Traian Băsescu aberaţiile liderilor PD-L şi PSD? Pentru că atât liderii PSD, cât şi liderii PD-L alcătuiesc acum Clanul său. Între domnia sa şi liderii PSD şi PD-L s-a încheiat o negustorie. Potrivit acestei negustorii, Traian Băsescu îi menajează pe liderii PSD şi PD-L, iar aceştia îl menajează pe Traian Băsescu. Preşedintele se face că nu vede nepotismul practicat de Emil Boc.

Emil Boc, la rându-i, se face că nu vede transformarea Guvernului într-o cârpă de şters la fund de către Traian Băsescu. Preşedintele se face că nu vede mişmaşurile liderilor PSD. Aceştia, la rândul lor, se fac că nu văd transformarea treptată a unui regim semiprezidenţial în regim dictatorial.

(Sursa : Jurnalul National)

Îndosariat la:Editorial, Ion Cristoiu , Emil Boc, Guvern, nepotism, PDL, PSD, Traian Basescu

Ion Cristoiu : Cum se pierde un timp preţios

STUPIDA BĂTĂLIE DIN PNL ● N-avem nici măcar o schiţă de politică menită a atrage în partid noi personalităţi sau de întărire a unor structuri din te ritoriu. Să nu-şi dea seama liderii PNL că timpul n-aşteaptă?!

Atât Ludovic Orban, cât şi Crin Antonescu şi-au declarat deja platforma de pe care vor să-l răs toar ne pe Călin Popescu Tă riceanu. Am o pă rere bună despre aceşti doi fruntaşi PNL. Îmi pare rău s-o spun, dar domniile lor nu aduc ni mic nou faţă de platforma fostului şef al guvernului. Traian Băsescu e identificat în conti nuare drept principalul adversar al partidului.

Va lupta mai bine PNL împotriva tendinţelor autoritariste ale lui Traian Băsescu decât a fă cut-o până acum, sub conducerea lui Călin Po pescu Tăriceanu? Am serioase îndoieli. 

Putem presupune şi că nu există nici un motiv temei nic al contestării lui Călin Popescu Tăriceanu ca şef al PNL. Putem presupune că liderii PNL, scă paţi de pericolul Traian Băsescu (în chip iluzoriu, desigur), îşi îngăduie să se joace niţel de-a bătălia pentru putere. Şi aceasta e o mare pros tie. Din următoarele motive:

a) Sub conducerea lui Călin Popescu Tă ricea nu PNL a înregistrat performanţe uni ce în istoria sa de partid condamnat de FSN-iştii de ieri şi de azi la dispariţie. În timp ce un partid precum PNŢCD a dis­părut practic, lucrat din interior de agen ţii serviciilor secrete şi din exterior de diversionişti precum Traian Băsescu, PNL a reuşit nu numai să supravieţuiască, dar şi să creeze una dintre cele mai eficiente guvernări postdecembriste. Acestei performanţe strălu cite pentru un partid care nu şi-a avut rădăci nile în fostul Partid Comunist Român, precum PSD şi PD-L, i s-a adăugat scorul de excepţie obţinut la scrutinul din 30 noiembrie 2008. Ce motive ar fi, în aceste condiţii, să pui în discu ţie, fie şi teoretic, şefia lui Călin Popescu Tăriceanu?! Felul în care partidul s-a comportat la guvernare? Ar însemna ca PNL să-şi piardă, în bătălia pentru a se afirma pe scena politică a ţării, tocmai argumentul său crucial: prestaţia excelentă din cei patru ani de guvernare.

b) Guvernarea PD-L-PSD se dovedeşte una din tre cele mai slabe din istoria postdecem bris tă a României. În aceste condiţii, rămas în Opoziţie, PNL are şanse unice de a-şi spori capitalul politic. Pentru asta ar trebui însă ca parti dul să acţioneze ca un tot unitar, ca o ma­şină rie de critică a guvernării. 

Iată însă că PNL, în loc să se concentre ze pe critica guvernării, se macină într-o  stupidă bă tălie internă, cu atât mai stupidă cu cât n-are un motiv public te mei nic. Desigur, până la Con gresul din 20-21 martie 2009, PNL va continua campania de denunţare a guvernării. Opinia publi că de la noi, mai ales în condiţiile unei pre se interesate aproape în exclusivitate de conflicte, va fi aten tă doar la bătălia dintre cei ce şi-au anunţat candidatura. Semnalele de critică a puterii se vor pier de. Şi astfel, chiar dacă la Congres, Călin Popescu Tăriceanu va fi reales, PNL nu va beneficia în această perioadă de capitalul politic uşor de dobândit ca singur partid de Opoziţie. De altfel, chiar şi până acum partidul n-a făcut prea mare lucru în bă tă lia împotriva Puterii. 
Cu mici excepţii, foştii miniştri sunt practic inexistenţi pe scena noastră publică. Unde e Teodor Meleşcanu? Dar Cristian David sau Paul Păcuraru? Asta pentru a ne referi doar la câteva dintre departamentele cu mari probleme ale actualei guvernări.

c) Respingătoarea alianţă dintre PD-L şi PSD în vederea unei jefuiri mai eficace a ţării a făcut ca, la ora actuală, PNL să rămână singurul partid de Opoziţie din România. Unor politicieni minim dotaţi această situaţie ar trebui să le dea sentimentul unei responsabilităţi majore. Atât faţă de partid, cât şi faţă de ţară. Faţă de partid, pentru că dictatura FSN-istă se va strădui din răsputeri, folosind şi trusturile mediatice ale PD-L şi PSD, să distrugă singurul partid de Opoziţie din România, într-un efort de reeditare a practicilor din anii 1992-1996 împotriva CDR. Faţă de ţară, deoarece, în condiţiile unei Puteri atât de zdrobitoare, derapajele antidemocratice trebuie să fie contracarate de o formaţiune de Opoziţie cel puţin unită la nivelul liderilor.  
Un Congres extraordinar al PNL s-ar fi impus. Nu la finele lui martie, ci la înce putul lui ianuarie 2009. Acest Congres ar fi trebuit să fie consacrat în întregime mij loacelor de luptă ale partidului în noi le condiţii, cele ale unei Puteri zdrobi toa re, întruchipată de guvernarea PD-L-PSD, condusă de Traian Băsescu. Au trecut, iată, două luni de când PNL se află în Opoziţie. Nici până acum însă n-avem o atitudine a PNL faţă de UDMR, formaţiune şi ea exclusă de la guvernare. N-avem nici măcar o schiţă de politică menită a atrage în partid noi perso nalităţi sau de întărire a unor structuri din teritoriu. Să nu-şi dea seama liderii PNL că timpul n-aşteaptă?!

(Sursa : Jurnalul National)

Îndosariat la:Editorial, Ion Cristoiu , Calin Popescu Tariceanu, CDR, Crin Antonescu, FSN, Ludovic Orban, PDL, PNL, PSD, Traian

Ion Cristoiu : Oportunismul românesc al UDMR

Institutul “Ovidiu Şincai” a adus la cunoştinţa opiniei publice, într-o conferinţă de presă ţinută la 1 februarie 2009, Raportul asupra alegerilor parlamentare de la 30 noiembrie 2009. Documentul, accesibil pe internet la www.fsd.ro, poartă un titlu inspirat din strigătele de alarmă din anii Revoluţiei franceze: Victoria neo-cezarismului.

Patria în pericol! Despre Raport am purtat duminică, 15 februarie 2009, la Zig-zag cu Ion Cristoiu de la Antena 3, un interesant dialog cu Adrian Severin. Reluând analiza din raport, interlocutorul a descris, printre alte trucuri folosite de Traian Băsescu în drumul către cucerirea puterii absolute, uluitoarea schimbare de poziţie într-un timp extrem de scurt faţă de aceeaşi problemă sau faţă de acelaşi partid. Un exemplu dat de Adrian Severin – şi cu care am fost şi eu de acord – îl reprezintă UDMR. 

Până la aflarea rezultatelor scrutinului de la 30 noiembrie 2008, Traian Băsescu a dus o campanie agresivă de discreditare a UDMR. Exploatând prilejul unor vizite ambigue în Covasna-Harghita, domnul preşedinte a denunţat UDMR drept formaţiune coruptă, dacă nu chiar exploatatoare a minorităţii maghiare, simpatiile sale făţişe îndreptându-se spre adversarul UDMR, Partidul Civic Maghiar, gâdilat de Traian Băsescu fără scrupule, deşi acest partid se dovedea mult mai radical decât UDMR în pretenţiile sale iredentiste. După scrutinul de la 30 noiembrie 2008, Traian Băsescu s-a schimbat spectaculos faţă de UDMR. Formaţiunea lui Marko Bella a fost proclamată drept un serios partener al PD-L într-o posibilă coaliţie de guvernare.  

N-au trecut de atunci nici două luni. La finele săptămânii trecute, Traian Băsescu a întreprins o vizită în Covasna-Harghita. Ca şi vizitele anterioare, una ambiguă, observatorului politic intern fiindu-i greu s-o înscrie drept o prelungire a datului cu snowmobilul de la Predeal sau drept o acţiune distinctă. Pentru domnia sa a fost un prilej de a opera o nouă schimbare în atitudine faţă de UDMR. Pe cât giugiulea în decembrie UDMR, pe atât a înjurat-o acum. Solidul partener de guvernare a devenit un profitor de voturi, care n-a făcut nimic pentru locuitorii din Covasna-Harghita. 

Adrian Severin mi-a explicat că printr-o astfel de năucitoare schimbare de atitudine, care, la un om obişnuit, l-ar duce direct la balamuc (asta e remarca mea, nu a lui Adrian Severin), Traian Băsescu a reuşit să culeagă voturile naţionaliştilor români fără a le pierde pe cele ale iredentiştilor maghiari. Bine, bine, i-am replicat lui Adrian Severin, acesta e un truc, unul cu care Traian Băsescu ne-a obişnuit în destinul său politic. E suficient să amintim poziţia faţă de Rusia, faţă de Ucraina, faţă de FMI, dar şi faţă de PSD. Întrebarea nu e de ce foloseşte Traian Băsescu acest truc ieftin, ci de ce îl poate folosi, ba chiar cu succes? 

E o întrebare al cărui răspuns trimite la un adevăr pe care l-am mai pus în evidenţă în articolele şi intervenţiile mele televizate: absenţa spiritului critic la poporul român, dar mai ales la elita politică şi culturală a poporului român. Dacă, în cazul schimbării de atitudine faţă de UDMR, liderii de opinie, liderii societăţii civile ar fi făcut mare caz, ar fi atras atenţia asupra oportunismului de excepţie al lui Traian Băsescu, poate că poporul, brusc luminat, n-ar mai fi fost atât de uşor tras pe sfoară. Cu aceasta ajungem la o chestiune pe care am ridicat-o în dialogul cu Adrian Severin.

O chestiune pe care am desprins-o din cercetarea instaurării dictaturii lui Carol al II-lea. Un politician nu se dă în lături de la orice mijloc pentru a dobândi puterea discreţionară. Problema, adevărată problemă, n-o constituie încercările sale de a fi dictator, ci slăbiciunile celorlalţi, slăbiciuni care-i croiesc drum Dictatorului. 

Liderii UDMR şi-au exprimat revolta faţă de atacurile lui Traian Băsescu. 

Domniile lor uită însă că, după scrutinul de la 30 noiembrie 2008, deşi până atunci Traian Băsescu îi atacase deşănţat, s-au grăbit să facă jocurile preşedintelui, trădând PNL. Aşa cum arată chiar Raportul lui Adrian Severin, pentru a realiza Coaliţia PD-L-PSD, în stare a-i asigura al doilea mandat, cel care-l va confirma ca Stăpân absolut al României, Traian Băsescu a rupt UDMR din alianţa cu PNL şi a lipit-o de PD-L în perspectiva unei guvernări. 

Asemenea unor guguştiuci, liderii UDMR au căzut în plasă. 

Deşi ştiau disponibilitatea lui Traian Băsescu de a folosi pe cineva umplându-l de pupături pentru ca, odată realizat interesul, să-i dea un picior în fund, liderii UDMR s-au grăbit să-i facă jocul. Acum, aceiaşi domni se lamentează că Traian Băsescu îi înjură, ba, mai mult, că Guvernul Boc vrea să schimbe oamenii UDMR din administraţie. 

Ca şi Carol al II-lea, Traian Băsescu va ajunge să ţină poporul român sub dârlogi. Dar, ca şi Carol al II-lea, Traian Băsescu nu e principalul responsabil pentru parvenirea sa ca dictator. Principalii responsabili sunt ceilalţi politicieni. Din PSD, din UDMR, chiar şi din PNL, care, ahtiaţi după ciolan, îi fac jocul lui Traian Băsescu.

(Sursa : Jurnalul National)

Îndosariat la:Editorial, Ion Cristoiu , Adrian Severin, Institutul Ovidiu Sincai, PDL, Traian Basescu, UDMR