Cultura-politica

Icon

Un portal al politicii romanesti

Borbely Laszlo: Aş putea fi un preşedinte bun pentru România

artid_1245932374Vicepreşedintele executiv al UDMR, Borbely Laszlo consideră că ar putea fi un preşedinte bun pentru România, ca şi alţi colegi ai săi, dar nu crede că în prezent un reprezentant al Uniunii ar putea accede la funcţia supremă în stat.

Borbely a firmat joi că în UDMR există o “dorinţă generală” ca Marko Bela să îşi asume rolul de candidat la preşedinţie, dar depinde numai de cesta dacă va accepta. Vicepreşedintele Uniunii a recunoscut că mai există trei alternative pentru acestă candidatură: Gyorgy Frunda, Kelemen Hunor şi el.

“Decizia se va lua sâmbătă la CRU. Noi între noi nu am ajuns la o concluzie finală, deşi am discutat. E bine ca UDMR să discute. Dacă alte partide şi-au desemnat deja candidaţii, noi avem patru oameni care ar putea să participe cu succes în această campanie”, a precizat Borbely.

Fostul ministru a subliniat că rolul candidatului UDMR la prezidenţiale constă în a face cunoscute interesele comunităţii etnice pe care o reprezintă.

“Această candidatură este importantă, pentru că cel care va fi va exprima punctul de vedere al comunităţii maghiare. Este o sarcină dată cuiva. Noi ştim că deocamdată nu avem şanse foarte mari să accedem la această funcţie. Dar considerăm că trebuie să ne auzim vocea şi să demonstrăm, cum am făcut-o din 1996, că putem face faţă oricărei provocări”, a spus Borbely,

Liderul udemerist a apreciat că un etnic maghiar, chiar el, ar putea fii un preşedinte bun al României.

“Da. Consider că eu sau colegii am putea fi. De ce nu un candidat de etnie maghiară. Recunoaşte toată lumea de bună-credinţă că am făcut faţă, am reprezentat interesele tuturor cetăţenilor din România şi aşa ar fi şi dacă am fi aleşi preşedinţi. Deci da. Eu când mă angajez la o treabă, mă angajez cu toate motoarele, deci eu n-o să candidez la Preşedinţie doar de complezenţă, să bifez ceva. Eu, dacă mă angajez la aceasta, mă angajez cu credinţa că da, aş fi un preşedinte bun. Ca şi colegii”, a spus Borbely.

Vicepreşedintele Uniunii a comentat glumeţ situaţia ingrată a unui candidat de etnie maghiară, amintind de vorba intrată în folclor “ce păcat că este ungur”, spusă în anii precedenţi, în legătură cu candidatura lui Frunda.

“Dacă putem trece de acest păcat că e ungur, să scoatem asta din mentalitatea unora, să spună: “Da, domnule, acest om este bun, ar putea face faţă, peste patru sau opt ani putem să discutăm altfel”, a conchis Borbely.

(Sursa : Antena3)

Îndosariat la:Partide, Ultimele stiri , , , , , ,

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

EDITORIAL : ION CRISTOIU

ion-cristoiu

Grupul celor Independenti in guvern!
Pe lista noului Guvern, prezentată luni după-amiază de premierul desemnat Liviu Negoiţă, se numără şi Gabriel Oprea, nominalizat ca ministru la Departamentul Administraţiei şi Internelor. Prezenţa lui Gabriel Oprea pe lista noului Guvern a stârnit în ziare, la televiziuni şi pe internet o veritabilă furtună.

 

iunie 2009
L M Mi J V S D
« Mai   Iul »
1234567
891011121314
15161718192021
22232425262728
2930  

RSS Newsletter Antena3

    BLOG RECORD

RSS Mircea Badea

  • Nunta noiembrie 12, 2009
     Redactorul sef de la site-ul Libertatea va muri. Anul viitor. Sau luna viitoare. Daca scriu asta anual, sau lunar, la un moment dat se va adeveri, cu singura conditie sa traiesc mai mult ca el/ea. Voi spune atunci: vedeti ce informatii am?  Nici nu voi infirma, nici nu voi confirma “stirea” referitoare la primarul de sector si [...]
    admin

RSS Ioan T.Morar

  • 2012. Sfîrşitul lumii Maya noiembrie 12, 2009
    în SUA a început isteria anului 2012 care, după interpretările calendarului Maya, marchează sfîrşitul lumii. Sigur, discuţia în jurul acestui an este prilejuită de un film cu numele 2012, gata să fie lansat în cinematografe. Am citit şi nişte articole care “îndeamnă la calm”, se bazează pe argumente raţionale etc., dar asta aşa, să facă [...] […]
    Ioan T Morar

RSS Codex Politic

  • La greşeala lui “şi eu” noiembrie 12, 2009
    Cred ca una dintre cele mai complicate aspecte ale vietii publice este separarea persoanei de personalitate, divizarea sinelui in ce se vede la televizor si ce intra pe usa, acasa. Iar din acest punct de vedere cu greu poti privi cu ura omul, persoana sau individul, deoarece nu-l cunosti. Este, cumva, aceeasi gandire care a [...]
    admin

RSS Palatul Sutu

  • Geoană şi Crin lucrează pentru mine noiembrie 12, 2009
    Azi am dat de lucru la doi candidaţi: Mircea Geoană şi Crin Antonescu. I-am văzut mai trişti, aşa, şi i-am angajat ospătari. Îm imaginile de mai jos aveţi dovada angajării. Iată cum s-a întîmplat. Pe facebook e un joc pe nume Cafe World. Ideea e simplă. Faci de mîncare (hamburgeri, pui la cuptor, pizza, d’astea) [...]
    sutu

Situri partenere

    OPINIILE POLITICIENILOR

RSS Corina Cretu

  • Romania, spre o noua sansa ratata? noiembrie 12, 2009
    In aceasta saptamana, Parlamentul European s-a reunit in sesiune plenara la Bruxelles. Lucrarile au fost deschise printr-o sedinta solemna consacrata celei de-a 20-a aniversari a schimbarilor democratice din Europa Centrala si de Est. Invitatul de onoare a fost primul presedinte ceh, Vaclav Havel. In plen, ieri, a avut loc o dezbatere privind concluziile Con […]
    corinacretu

RSS Catalin Avramescu

  • O corectie pentru Mircea Geoana noiembrie 4, 2009
    Unul dintre membrii partidului socialist, Mircea Geoana, a aparut azi la televizor, in Parlament, pe post de profesor de stiinte politice. Domnia-sa este ingrijorat ca vine dictatura in Romania. De ce? Pentru ca Presedintele nu vrea sa accepte un premier stabilit de o “majoritate” despre care ne povesteste cite ceva in fiecare seara. Unde s-a mai vazut un se […]

Partide politice

sigla-psd1sigla-pnlsigla-pdl sigla-prmsigla-udmr sigla-pc2 sigla-pntcd1sigla-pinsigla-pngsigla-ppps1siglapersigla-upsc