Cultura-politica

Icon

Un portal al politicii romanesti

Ion Cristoiu :Ambiţii de Napoleon de Dâmboviţa

M-am referit în numărul anterior la imposibilitatea lui Traian Băsescu de a fi mediator între membrii coaliţiei de ONG-uri “Opriţi Codurile!” şi Parlament-Guvern, în condiţiile în care domnia-sa a impus adoptarea Codurilor în stil heirupist.
Nu e singura responsabilitate a lui Traian Băsescu în chestiunea celor patru Coduri.

Altă responsabilitate se referă la absenţa unui Cod Penal până în prezent.

Alcătuită din 22 de organizaţii neguvernamentale, Coaliţia “Opriţi Codurile!” militează pentru oprirea procesului de legiferare a celor patru coduri – Penal, Civil, de Procedură Penală şi de Procedură Civilă -, returnarea lor la Guvern, anularea hotărârilor de Guvern prin care au fost adoptate şi supunerea lor, ca proiecte, unei ample dezbateri publice. Membrii coaliţiei consideră că aceste Coduri au fost decise de Guvern fără o dezbatere publică temeinică. Pentru blocarea procesului legislativ de adoptare a Codurilor, coaliţia a început o amplă campanie, constând atât în mobilizarea opiniei publice de la noi, cât şi în darea în judecată a Guvernului şi a Ministerului Justiţiei. Trei dintre Coduri – Penal, de Procedură Penală şi de Procedură Civilă – au fost adoptate de Guvern miercuri, 25 februarie 2009. Ulterior, miercuri, 11 martie 2009, a fost adoptat şi Codul Civil. Cele patru documente au fost trimise la Parlament pentru adoptarea prin asumarea răspunderii. Pentru a nu se spune că n-a avut loc nici o dezbatere parlamentară, la Parlament s-a înfiinţat o comisie. Comisia, la rându-i, s-a împărţit în două subcomisii – una pentru Codul Penal şi Codul de Procedură Penală, şi alta pentru Codul Civil şi Codul de Procedură Civilă. După unii lideri politici (ai PD-L), prin asumarea răspunderii Guvernului şi, după alţii (PSD), prin procedură de urgenţă, cele patru Coduri urmează să fie trecute prin Parlament printr-un heirupism de care nici regimul Ceauşescu n-ar fi fost în stare. Împotriva acestui salt înainte, de tip dictatorial, s-au pronunţat lideri ai Opoziţiei şi jurnalişti. La intervenţia lui Mircea Geoană s-a ajuns la un compromis. Cele patru Coduri nu vor fi adoptate prin asumarea răspunderii. Ea va fi înlocuită cu adoptarea prin procedură de urgenţă. Codul Civil şi Codul Penal urmează să fie gata până la 15 mai 2009. Codurilor de Procedură Penală şi Civilă le-ar veni rândul la toamnă.

La Zig-Zag cu Ion Cristoiu de pe Antena 3, Rodica Stănoiu, fostă ministră a Justiţiei, a dezvăluit că la un singur Cod, cel Penal, dezbaterea şi votarea în Parlament au durat aproape doi ani. Adoptat prin Legea 301/2004, Codul Penal urma să fie aplicat, potrivit normelor, începând cu 1 septembrie 2005. Noua ministră a Justiţiei, Monica Macovei, s-a dat peste cap pentru a face praf şi pulbere acest Cod Penal deja promulgat. A amânat prin Ordonanţa de Urgenţă nr. 58/2005 până la 1 septembrie 2006 intrarea lui în vigoare. Printr-o nouă ordonanţă de urgenţă, nr. 50/2006, intrarea în vigoare a Codului a fost amânată pentru septembrie 2008.

În loc să corecteze eventualele slăbiciuni observate după perioada de aprofundare (Codul a fost publicat în sute de mii de exemplare), Monica Macovei a anunţat, la 3 martie 2007, că va face ea propriul Cod. În februarie 2008 însă, Guvernul PD-L-PNL a căzut. Noul ministru de Justiţie, Tudor Chiuariu, a renunţat la Codul Macovei şi a anunţat că va face propriul Cod. Tudor Chiuariu a plecat şi el. Noul ministru, Cătălin Predoiu, a anunţat, la rându-i, un Cod al său. Şi a făcut nu unul, ci patru.  

Am făcut această incursiune în istoria incredibilă a Codurilor postdecembriste pentru a fi de acord cu Ion Iliescu, care denunţa  la o altă emisiune, Ştirea zilei, cea de miercuri, 29 aprilie 2009, blestematul nărav al fiecărui regim de a lua totul de la capăt, spulberând tot ce a făcut regimul anterior. Nu e mai puţin adevărat că PSD a dovedit din nou o amnezie exemplară când s-a pus problema adoptării noilor Coduri. Cel puţin unul – Codul Penal – fusese promulgat în timpul guvernării PSD.

Desigur, rămâne ca un fapt caragialean această nevoie a fiecărui ministru de a dărâma Codul celuilalt pentru a-şi aduce propriul Cod. Noi însă am trecut în revistă această istorie şi pentru a remarca mai întâi că un singur Cod a cerut aproape doi ani de proceduri parlamentare.

În stil bolşevic, Guvernul PSD-PD-L şi-a propus să adopte parlamentar patru Coduri (nu unul) în doar trei luni.

(Sursa : Jurnalul National)

Îndosariat la:Editorial, Ion Cristoiu , , , , , , , ,

Leave a Reply

You must be logged in to post a comment.

EDITORIAL : ION CRISTOIU

ion-cristoiu

Grupul celor Independenti in guvern!
Pe lista noului Guvern, prezentată luni după-amiază de premierul desemnat Liviu Negoiţă, se numără şi Gabriel Oprea, nominalizat ca ministru la Departamentul Administraţiei şi Internelor. Prezenţa lui Gabriel Oprea pe lista noului Guvern a stârnit în ziare, la televiziuni şi pe internet o veritabilă furtună.

 

mai 2009
L M Mi J V S D
« Apr   Iun »
 123
45678910
11121314151617
18192021222324
25262728293031

RSS Newsletter Antena3

    BLOG RECORD

RSS Mircea Badea

  • Nunta noiembrie 12, 2009
     Redactorul sef de la site-ul Libertatea va muri. Anul viitor. Sau luna viitoare. Daca scriu asta anual, sau lunar, la un moment dat se va adeveri, cu singura conditie sa traiesc mai mult ca el/ea. Voi spune atunci: vedeti ce informatii am?  Nici nu voi infirma, nici nu voi confirma “stirea” referitoare la primarul de sector si [...]
    admin

RSS Ioan T.Morar

  • 2012. Sfîrşitul lumii Maya noiembrie 12, 2009
    în SUA a început isteria anului 2012 care, după interpretările calendarului Maya, marchează sfîrşitul lumii. Sigur, discuţia în jurul acestui an este prilejuită de un film cu numele 2012, gata să fie lansat în cinematografe. Am citit şi nişte articole care “îndeamnă la calm”, se bazează pe argumente raţionale etc., dar asta aşa, să facă [...] […]
    Ioan T Morar

RSS Codex Politic

  • Băsescu viralizează anteniştii noiembrie 10, 2009
    Mi s-a parut haios, ca sa fiu sincer Si da, sunt oficiale. Nu stiu ce sa zic apropo de idee in sine, poate ca le da apa la moara cam mult. Dar omul avea dreptul la o replica, dupa 5 ani de zile.
    admin

RSS Palatul Sutu

  • Geoană şi Crin lucrează pentru mine noiembrie 12, 2009
    Azi am dat de lucru la doi candidaţi: Mircea Geoană şi Crin Antonescu. I-am văzut mai trişti, aşa, şi i-am angajat ospătari. Îm imaginile de mai jos aveţi dovada angajării. Iată cum s-a întîmplat. Pe facebook e un joc pe nume Cafe World. Ideea e simplă. Faci de mîncare (hamburgeri, pui la cuptor, pizza, d’astea) [...]
    sutu

Situri partenere

    OPINIILE POLITICIENILOR

RSS Corina Cretu

  • Romania, spre o noua sansa ratata? noiembrie 12, 2009
    In aceasta saptamana, Parlamentul European s-a reunit in sesiune plenara la Bruxelles. Lucrarile au fost deschise printr-o sedinta solemna consacrata celei de-a 20-a aniversari a schimbarilor democratice din Europa Centrala si de Est. Invitatul de onoare a fost primul presedinte ceh, Vaclav Havel. In plen, ieri, a avut loc o dezbatere privind concluziile Con […]
    corinacretu

RSS Catalin Avramescu

  • O corectie pentru Mircea Geoana noiembrie 4, 2009
    Unul dintre membrii partidului socialist, Mircea Geoana, a aparut azi la televizor, in Parlament, pe post de profesor de stiinte politice. Domnia-sa este ingrijorat ca vine dictatura in Romania. De ce? Pentru ca Presedintele nu vrea sa accepte un premier stabilit de o “majoritate” despre care ne povesteste cite ceva in fiecare seara. Unde s-a mai vazut un se […]

Partide politice

sigla-psd1sigla-pnlsigla-pdl sigla-prmsigla-udmr sigla-pc2 sigla-pntcd1sigla-pinsigla-pngsigla-ppps1siglapersigla-upsc