Istoria institutiei prezidentiale in Romania

Un articol de istorie recenta publicat de Jurnalul National, cu privire la modul in care era sarbatorit Nicolae Ceausescu pe 28 martie 1989, cu ocazia implinirii a 15 ani de la infiintarea functiei prezidentiale in Romania. 

Nicolae Ceauşescu, de 15 ani preşedinte cu sceptru regal

Muzeul Naţional de Istorie a României

Instituţia prezidenţială a fost inventată în 1974 de Ceauşescu

La 28 martie, presa anunţa cu litere de-o şchioapă altă aniversare din calendarul laic al regimului: 15 de ani de la înfiinţarea funcţiei de preşedinte al Republicii şi, implicit, tot atâţia de când Ceauşescu o deţinea.

 

Laudele şi omagiile n-au ieşit din nota obişnuită. El e-n tot şi-n toate, “la cârma ţării” parcă dintotdeauna, voia să sugereze avalanşa de articole.    

În România, instituţia prezidenţială n-avea nici un fel de tradiţie, funcţia ca atare fiind creată abia în 1974, în timpul şi pentru Nicolae Ceauşescu. După abolirea monarhiei la 1 decembrie 1947, când s-a proclamat republica, şeful sta tului s-a chemat iniţial “preşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale”. Iar din 1961, când Prezidiul MAN s-a transformat în Consiliu de Stat, şi până în 1974, titulatura oficială a şefului statului era “preşedinte al Consiliului de Stat”. În 1974, pentru prima dată în istoria României, apărea funcţia de preşedinte al Republicii. 

În primii ani ai regimului comunist era simbolică, deţinătorul ei neavând în realitate nici o putere. “Strămoşii” lui Ceauşescu în funcţia de şef al statului român au fost Mihail Sadoveanu, Constantin I. Parhon, Petru Groza, Ion Gheorghe Maurer, Gheorghe Gheor ghiu-Dej şi Chivu Stoica. Desigur, despre aceştia presa lui ’89 nu mai aminteşte nimic… Ceauşescu se trăgea direct din căpeteniile dacice şi din voievozi. 

De-a lungul vieţii, acumulase o sumedenie de calităţi şi titluri oficiale, de-aproape li se pierduse şirul: secretar ge neral al CC al PCR, preşedinte al RSR, al Consiliului de Stat, al Consiliului Apărării, al Bi roului Permanent al Consiliului Suprem al Dezvoltării Economice şi Sociale, al Consiliului Na­ţional al Oamenilor Muncii, al Consiliului Naţional al Frontului De mo craţie şi Unităţii Socialiste, co mandant suprem al Forţelor Armate ale RSR. Ţara era cabinetul său de lucru, după cum se grăbise să versifice un poet. 

Povestea funcţiei prezidenţiale în România, celebrată la 28 martie, începuse aşadar cu 15 ani în urmă. În prima parte a lui 1974 avuseseră loc alegeri pentru Marea Adunare Na­ţională. Cu trei zile înainte de sfârşitul lui mărţişor, aleşii în forul legislativ se reuneau în prima şedinţă, de constituire. Deputaţi mai vechi, ce prin se seră şi alte mandate, dar şi nou-intraţi. Şedinţa MAN de la 28 martie avea să le aducă tuturor mai multe premiere… 

Momentul este descris în memoriile sale de Silviu Curticeanu: “Atmosfera în căr cată de emoţie, liniştea apăsă­toare, suspansul determinat de întredeschiderea uşii laterale, erau brusc întrerupte de intrarea în sală a lui Nicolae Ceauşescu, ce declanşa un zgomot infernal determinat de ropote de aplauze, ovaţii şi lozinci de tot felul, potrivite pentru o manifestaţie într-o piaţă publică, dar vădit contrastante cu solemnitatea unei sesiuni parlamen­tare. La masa prezidiului, cel mai bătrân dintre bătrâni face oficiul de gazdă şi, după ce validează pe toată lumea, lasă loc Biroului nou ales să asigure de semnarea Preşedintelui României”. 

Pentru că instituţia ca atare nu apărea în Constituţie, în aceeaşi zi, în prima şedinţă a MAN după alegeri, prin legea cu numărul 1, a fost modificată şi legea fundamentală. Conform acesteia, preşedintele RSR era şeful statului şi reprezenta puterea de stat în relaţiile interne şi interna­ţionale; prezida Consiliul de Stat şi şedinţele Consilului de Miniştri, ori de câte ori era necesar; stabilea “măsurile de importanţă deosebită, ce privesc interesele supreme ale ţării”, numea şi revoca, la propunerea primului-ministru, pe viceprim-miniştri, miniştri şi preşedinţii altor organe ale admi­nistraţiei de stat şi pe membrii Tribunalului Suprem; acorda gradele de general, amiral şi mareşal; conferea decoraţii şi titluri de onoare; acorda graţierea; acorda cetăţenia, aproba renunţarea la cetăţenie şi retragerea cetăţeniei române; acorda dreptul de azil; stabilea rangurile misiunilor diplomatice, acredita şi rechema diplomaţii României; primea scrisorile de acreditare şi de rechemare ale am basadorilor în România; încheia tratate internaţionale în numele României; proclama starea de necesitate. 

“O dată cu funcţia, Ceauşescu a primit şi însemnele noii sale puteri”: eşarfa tricoloră şi… un sceptru. Al doilea obiect – cel puţin bizar într-un regim republican, trimitea cu gândul la regi şi monarhie.  ”Momentul se voia festiv şi solemn, scrie în continuare Silviu Curticeanu, dar pentru mine era mai mult hazliu din pricina buclucaşului sceptru, ce-mi lăsa mereu impresia că asist la scena încoronării unui monarh în travesti dintr-un film de epocă prost regizat. 

Nu ştiu dacă ideea sceptrului îi aparţinea lui Ceauşescu sau i-a fost sugerată de cineva; ştiam doar că sceptru, indiferent de etimologia lui latină sau greacă, înseamnă un baston încrustat cu metale şi pietre preţioase, ce reprezintă un însemn al puterii monarhului, iar în varianta sceptre de fier desemnează guvernările despotice; am avut de multe ori toiagul în mână, dar nefiind acolo la data confecţionării lui, nu ştiu din ce metal era făcut şi cât de preţioase erau pietrele ce-l încrustau; am aflat pe propria-mi piele că din orice metal a fost croit, în mâna lui Ceauşescu el a devenit grotesc şi tragic, un însemn al unei puteri dictatoriale absolute.” 

Ceauşescu mai stabilea astfel un record: era primul preşedinte cu sceptru regal! Cu ocazia alegerii, Salvador Dali i-a trimis o telegramă cu următorul conţinut, publicată de Scînteia la 4 aprilie 1974: “Apreciez profund actul dumneavoastră istoric de instituire a sceptrului prezidenţial. Ulterior s-a spus că excentricul pictor ar fi sesizat astfel ridicolul situaţiei, şi că telegrama ar conţine în puţinele-i cuvinte o ironie la adresa lui Ceauşescu. 

 

(Sursa : Jurnalul National) 

Dragoste liberală. Crin Antonescu confirmă relaţia sa cu Adina Vălean

Crin Antonescu, noul preşedinte PNL, are o relaţie de ceva vreme cu europarlamentarul liberal Adina Vălean, actualmente locul doi pe lista candidaţilor PNL la alegerile europarlamentare

“Eu am aflat de această declaraţie a Adinei Vălean din presă, este o declaraţie personală, însă confirm ceea ce spune. Este o decizie pe care ea a luat-o sub presiune şi cred într-un soi de revoltă faţă de un soi de mizerii care se petrec”, a declarat Crin Antonescu în această seară la Antena 2, în emisiunea Vorbe Grele, realizată de Victor Ciutacu.

Totuşi, Crin Antonescu a ţinut să precizeze că nu a favorizat-o pe Adina Vălean în niciun fel.

“Precizez că nu eu am trimis-o acum trei ani pe Adina Vălean în Parlamentul European, nu eu am pus-o vicepreşedinte al Grupului Liberal European, nu eu i-am dat două dintre cele mai grele rapoarte din Parlamentul European”, a subliniat Crin Antonescu

Liderul PNL a făcut astfel primele declaraţii cu privire la o relaţie sentimentală dintre el şi Adina Vălean. Adina Vălean a lucrat în 1997, în Ministerul Tineretului şi Sportului, fiind în acea vreme director pentru relaţia cu DJTS şi ONG de tineret. În acea perioadă ministru de resort era Crin Antonescu. Adina Vălean a intrat ulterior în PNL, în anul 1999, ascensiunea sa fiind una destul de rapidă.

Adina Vălean a divorţat anul trecut, iar Crin Antonescu este văduv, având o fetiţă în vârstă de opt ani.

Luni, după stabilirea listelor PNL pentru europarlamentare, liberalul Adrian Cioroianu a făcut o aluzie directă la relaţia celor doi: “Dacă taxăm nepotismul altor partide, nu e tocmai corect să punem pe liste soţii, viitoare soţii sau oameni care l-au susţinut pe Crin Antonescu”, a declarat fostul ministru de Externe, cu referire directă la numirea Adinei Vălean pe locul doi pe lista candidaţilor liberali.

(Sursa : Antena3)

Răzvan Murgeanu a lucrat pentru Puiu Popoviciu când conducea Direcţia de Utilităţi Publice a Capitalei

În perioada în care conducea Direcţia de Utilităţi din cadrul Primariei Generale, Răzvan Murgeanu a lucrat şi pentru fostul său coleg de liceu Puiu Popoviciu. Atunci, Murgeanu a iniţiat un proiect pentru racordarea la reţeaua de apă şi canalizare, destinat zonelor defavorizate prin care actuala zonă Băneasa beneficia de bani europeni.

Coincidenţă sau nu, Răzvan Murgeanu a lucrat pentru omul de afaceri Gabriel (Puiu) Popoviciu, fostul său coleg din liceu. În anii 2002-2003, în timp ce era director la Utilităţi Publice în cadrul Primăriei Capitalei, Murgeanu a lucrat ca expert pentru Comaliment, una ditre firmele care fac parte din concernul Băneasa Investments, controlat de Puiu Popoviciu. 

În Bucureşti, capitala României anului 2009, mii de străzi sunt încă lipsite de utilităţi: fie nu au canalizare, fie nu au electricitate sau, mai rău, n-au nici una, nici alta. În strategia de dezvoltare a municipiului Bucureşti pentru perioada 2004-2008, municiplitatea avea în derulare, printre multe alte proiecte, şi proiectul numit “Ameliorarea zonei de nord a Bucureştiului” – reţea de apă şi canalizare. 

Proiectul numărul patru din strategia de dezvoltare a Capitalei se referă la zona denumită, generic, “de nord’”. O zonă pe care, la acea vreme, municipalitatea o considera una defavorizată, puternic afectată de “procesul de dezindustrializare”.

Aşadar, Primăria aprobă proiectul de canalizare în nordul Bucureştiului, proiect în valoare totală de peste 11.600.000 de euro. Era vorba de fonduri PHARE, fonduri naţionale şi confinanţare locală de la Primăria Sectorului 1.

De-a lungul timpului, în presă au apărut articole în care era pusă sub semnul întrebării buna credinţă în folosirea banilor publici. Mai mult decât atât, presa vremii scria cum contribuabilul de rând plăteşte reţeaua de apă şi canalizare pentru proiectul imobialiar al Băneasa Investments, un proiect de lux în zona deja exclusivistă din nordul Capitalei.

După un astfel de articol, Primăria Municipiului Bucureşti reacţiona, în mai, 2006, printr-un comunicat: “Lucrările sunt parte a proiectului “Ameleriorarea zonei de nord a municipiului Bucureşti” şi constau în construirea unui canal colector ce urmează să deservească, pe lângă viitorul cartier Băneasa, şi cartierul Străuleşti”.

(Sursa: Realitatea)

Elena Băsescu a strâns semnăturile necesare pentru alegerile europarlamentare

Elena Băsescu a reuşit să strângă cele 100.000 de semnături necesare pentru a-şi depune candidatura la alegerile europarlamentare. Informaţia a fost confirmată de către democrat-liberalul Florin Popescu, la Realitatea TV, în cadrul emisiunii “Realitatea zilei”.

“Vă garantez că Elena Băsescu va câştiga. Şi-a strâns deja semnăturile, deşi se fac glumiţe pe seama ei”, a spus Florin Popescu, vicepreşedinte PD-L.

La jumătatea lunii martie, Elena Băsescu a demisionat din PD-L pentru a candida pentru Parlamentul European. “Am ales să plec din PD-L din dragoste pentru partid şi cred că presa a scris ce a scris despre mine doar pentru că sunt fata preşedintelui. Mai am foarte mult de muncit ca să mă compar cu tatăl meu şi tot ce îmi doresc e să candidez pentru că vreau să reprezint România, nu să o conduc”, a declarat Elena Băsescu, într-un interviu televizat.

Candidaturii Elenei Băsescu la europarlamentare i s-a opus Alina Mungiu Pippidi care, ulterior, a fost retrasă de pe listele PD-L Iaşi.

(Sursa : Realitatea)

Elena Udrea este dispusă să facă o donaţie pentru campania Elenei Băsescu

Ministrul Turismului, Elena Udrea, a afirmat că, dacă Elena Băsescu va deschide un cont pentru finanţarea campaniei sale electorale pentru Parlamentul European, este dispusă să contribuie cu o donaţie, alături de toţi cei care vor ca fiica preşedintelui să obţină mandatul de europarlamentar.

“Dacă Elena Băsescu va avea nevoie de finanţarea campaniei şi îşi va deschide un cont în care să fie depuse donaţiile celor care o susţin, sigur că voi contribui şi eu cu o sumă”, a declarat, luni, Elena Udrea.

Ea a afirmat că rezultatul campaniei Elenei Băsescu va reflecta popularitatea acesteia, pentru că voturile obţinute de ea ar fi voturi obţinute pe cont propriu, nu pe o listă de partid.

Udrea nu a exclus ca fiica preşedintelui să ia şi din voturile care, în mod normal, s-ar îndrepta spre PD-L, dar a sperat că Elena Băsescu va atrage în special voturile tinerilor care altfel nu sunt înclinaţi să se prezinte la scrutin.

“Cred că ea ar putea să obţină voturile tineretului mai modernist, ca să spun aşa. O parte dintre femeile tinere, inclusiv eu, au făcut trecerea spre seniorii din politică foarte rapid, inclusiv la ţinută sau la modul de comportare, şi au intrat în acest frame în care să nu atragă atenţia”, a spus secretarul executiv al PD-L.

(Sursa: Realitatea)